OBIJDUIRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. ♦ Ofensă, jignire. – V. obijdui,

obijduire sf [At: GHEREA, ST. CR. I, 71 / Pl: ~ri / E: obijdui] (Înv) 1 Asuprire. 2 Nedreptățire. 3 Ofensă.

OBIJDUIRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. Ofensă, jignire. – V. obijdui.

OBIJDUIRE s. f. Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. În loc de dreptate, obijduirea săracilor și celor mici. GHEREA, ST. CR. I 71.

obijdui vt [At: ALECSANDRI, T. 1357 / Pzi: ~esc / E: vsl обиждѫ, обидѣти] (Înv) 1 A asupri. 2 A nedreptăți.

❍OBIJDUI (-uesc) vb. tr. Mold. A împila, a asupri: nu-i place să obijduească pe săraci (ALECS.) [vsl. obidĕti, obiždą].

OBIJDUIT adj. p. OBIJDUI. Împilat, asuprit: țăranul ~, înnecat pînă în gît în biruri și nevoi (VLAH.).

OBIJDUI, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A nedreptăți, a împila, a asupri. Nu se cuvine să obijduiesc om nevinovat. SADOVEANU, B. 220. Da mă rog, cucoane, nu mă obijduiți. ALECSANDRI, T. 1333.

A OBIJDUI ~iesc tranz. pop. 1) A face să sufere, cauzând o obidă. 2) A înzestra în mod insuficient (cu ceva). În ce privește statura, natura l-a ~it. 3) înv. A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a asupri; a oprima; a împila /<sl. obiždon

obijduì v. a impila, a asupri tare: nu-i place să obijduiască pe săraci AL. [Slav. OBIJDATI, a calomnia].

obijduĭésc v. tr. (vsl. obiždati, obidovati, obidĭeti, id. V. obidesc). Nedreptățesc, împilez, asupresc.

obijduire (înv.) s. f., g.-d. art. obijduirii; pl. obijduiri

obijduire (înv.) s. f., g.-d. art. obijduirii; pl. obijduiri

obijduire s. f., g.-d. art. obijduirii; pl. obijduiri

obijdui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, 3 sg. obijduiește, imperf. 1 obijduiam; conj. prez. 1 sg. să obijduiesc, 3 să obijduiască

obijdui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, imperf. 3 sg. obijduia; conj. prez. 3 să obijduiască

obijdui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, imperf. 3 sg. obijduia; conj. prez. 3 sg. și pl. obijduiască

obijdui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, conj. obijduiască)

OBIJDUIRE s. v. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire.

obijduire s. v. ASUPRIRE. EXPLOATARE. ÎMPILARE. NĂPĂSTUIRE. OPRESIUNE. OPRIMARE. PERSECUTARE. PERSECUȚIE. PRIGOANĂ. PRIGONIRE. URGISIRE.

OBIJDUI vb. v. asupri, exploata, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, tiraniza, urgisi.

obijdui vb. v. ASUPRI. EXPLOATA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PRIGONI. TIRANIZA. URGISI.

OBIJDUIRE s. f. (Învechit) Faptul de a obijdui. 1. Asuprire, împilare. În loc de dreptate, obijduirea săracilor și celor mici. GHEREA, ST. CR. I, 71. 2. Ofensă, jignire. Curtenii au a suferi de multe ori... obijduiri. SADOVEANU, O. XIII, 390. – pl.: obijduiri. – v. obijdui.

OBIJDUl vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A asupri, a împila. Ai fost obijduit prin vreo samavolnicie din partea lor? ALECSANDRI, T. 1 357. Nu-i place să obijduiască pe săraci, id. ib. 1388, cf. ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. ◊ Fig. Iată la ce-i menită făptura noastră cînd soarta haină ne obijduiește. CONTEMPORANUL, VI₂, 219. 2. A nedreptăți, a jigni, a ofensa. Milostivește-te... și nu mă obijdui cu prepusuri. SADOVEANU, O. XIII, 757. Am crescut-o curată ca o floare... și nu s-a atins de sufletul ei nici umbra prefăcătoriei; așa încît o obijduiești avînd îndoieli, id. o. x, 267. – prez. ind.: obijduiesc. – Din v. sl. ОБИЖДЖ (prez. ind. al lui ОБНДКТН).