opțiuni
  • info

2 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBIJDUIRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. ♦ Ofensă, jignire. – V. obijdui,

obijduire sf [At: GHEREA, ST. CR. I, 71 / Pl: ~ri / E: obijdui] (Înv) 1 Asuprire. 2 Nedreptățire. 3 Ofensă.

OBIJDUIRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. Ofensă, jignire. – V. obijdui.

OBIJDUIRE s. f. Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. În loc de dreptate, obijduirea săracilor și celor mici. GHEREA, ST. CR. I 71.

OBIJDUI, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti).

OBIJDUI, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti).

obijdui vt [At: ALECSANDRI, T. 1357 / Pzi: ~esc / E: vsl обиждѫ, обидѣти] (Înv) 1 A asupri. 2 A nedreptăți.

OBIJDUI, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A nedreptăți, a împila, a asupri. Nu se cuvine să obijduiesc om nevinovat. SADOVEANU, B. 220. Da mă rog, cucoane, nu mă obijduiți. ALECSANDRI, T, 1333.

A OBIJDUI ~iesc tranz. pop. 1) A face să sufere, cauzând o obidă. 2) A înzestra în mod insuficient (cu ceva). În ce privește statura, natura l-a ~it. 3) înv. A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a asupri; a oprima; a împila /<sl. obiždon

obijduì v. a impila, a asupri tare: nu-i place să obijduiască pe săraci AL. [Slav. OBIJDATI, a calomnia].

obijduĭésc v. tr. (vsl. obiždati, obidovati, obidĭeti, id. V. obidesc). Nedreptățesc, împilez, asupresc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

obijduire (înv.) s. f., g.-d. art. obijduirii; pl. obijduiri

obijduire (înv.) s. f., g.-d. art. obijduirii; pl. obijduiri

obijduire s. f., g.-d. art. obijduirii; pl. obijduiri

obijdui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, 3 sg. obijduiește, imperf. 1 obijduiam; conj. prez. 1 sg. să obijduiesc, 3 să obijduiască

obijdui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, imperf. 3 sg. obijduia; conj. prez. 3 să obijduiască

obijdui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, imperf. 3 sg. obijduia; conj. prez. 3 sg. și pl. obijduiască

obijdui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiesc, conj. obijduiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OBIJDUIRE s. v. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire.

obijduire s. v. ASUPRIRE. EXPLOATARE. ÎMPILARE. NĂPĂSTUIRE. OPRESIUNE. OPRIMARE. PERSECUTARE. PERSECUȚIE. PRIGOANĂ. PRIGONIRE. URGISIRE.

OBIJDUI vb. v. asupri, exploata, împila, împovăra, năpăstui, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, tiraniza, urgisi.

obijdui vb. v. ASUPRI. EXPLOATA. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. NĂPĂSTUI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PRIGONI. TIRANIZA. URGISI.

Intrare: obijduire
obijduire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obijduire
  • obijduirea
plural
  • obijduiri
  • obijduirile
genitiv-dativ singular
  • obijduiri
  • obijduirii
plural
  • obijduiri
  • obijduirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: obijdui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obijdui
  • obijduire
  • obijduit
  • obijduitu‑
  • obijduind
  • obijduindu‑
 singular plural
  • obijduiește
  • obijduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obijduiesc
 (să)
  • obijduiesc
  • obijduiam
  • obijduii
  • obijduisem
a II-a (tu)
  • obijduiești
 (să)
  • obijduiești
  • obijduiai
  • obijduiși
  • obijduiseși
a III-a (el, ea)
  • obijduiește
 (să)
  • obijduiască
  • obijduia
  • obijdui
  • obijduise
plural I (noi)
  • obijduim
 (să)
  • obijduim
  • obijduiam
  • obijduirăm
  • obijduiserăm
  • obijduisem
a II-a (voi)
  • obijduiți
 (să)
  • obijduiți
  • obijduiați
  • obijduirăți
  • obijduiserăți
  • obijduiseți
a III-a (ei, ele)
  • obijduiesc
 (să)
  • obijduiască
  • obijduiau
  • obijduiră
  • obijduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

obijduire, obijduirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi obijdui DEX '09 DEX '98

obijdui, obijduiescverb

  • 1. învechit Asupri, împila. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: asupri împila
    • format_quote Nu se cuvine să obijduiesc om nevinovat. SADOVEANU, B. 220. DLRLC
    • format_quote Da mă rog, cucoane, nu mă obijduiți. ALECSANDRI, T, 1333. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.