OBELÍSC (< fr., lat.; {s} gr. obeliskos „obelisc”) s. n. Monument comemorativ din bazalt sau sienit, în formă de trunchi de piramidă, foarte înalt (20-30 m) și ascuțit la vârf. Caracteristice artei egiptene, o. au fost considerate raze de soare pietrificate. Erau numeroase și plasate în pereche în fața pilonilor care străjuiau accesul într-un templu, deseori acoperite cu inscripții hieroglife (ex. o. ridicat de Sesostris I la Heliopolis; „Acele” Cleopatrei din Alexandria). Reluat de arta europeană, va mai avea importanță în urbanismul sec. 16. Astăzi, numeroase o. se găsesc în marile capitale (Roma, Paris, Londra, Washington ș.a.).