obcină sf [At: (a. 1490), BOGDAN, D. ȘT. I, 420 / S și: opc~ / Pl: ~ni și ~ne / E: vsl обьчина] 1 Coamă de deal sau de munte care unește două piscuri. 2 Versant comun care formează hotarul între două proprietăți. 3 (Reg; pex) Înălțime acoperită cu pădure. 4 (Pex) Ridicătură pe un platou. 5 (Pex) Deal. 6 (Pex) Vârf al dealului. 7 (Reg) Cumpănă a apelor. 8 (Reg) Cărare pe vârful muntelui. 9 (Reg, gmț) Loc pe cuptor, unde dorm copiii. 10 (Reg; îe) Hai la ~ Hai la culcare.