NĂZDRĂVAN, -Ă, năzdrăvani, -e, adj. 1. (În basme; adesea substantivat) înzestrat cu puteri miraculoase; spec. care are darul de a ști și prevesti ce se va întâmpla. 2. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de deștept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant etc.). 3. Care se ține de pozne, care provoacă haz prin ceea ce spune sau face; glumeț, poznaș, ghiduș. [Var.: năzdravan, -ă, năzdravăn, -ă, nezdravăn, -ă adj.] – Pref. ne- + zdravăn.

năzdrăvan, ~ă a [At: CANTEMIR, HR. 142 / V: (îrg) nezdrav~, nezdravăn, nez~, (reg) nazdraven, naz~, ~drav, ~dravan, ~văn, ~draven / Pl: ~i, ~e / E: ne- + zdravăn] 1-2 smf, a (Pop) (Om) fără minte. 3-4 smf, a (Om) incapabil. 5-6 smf, a (Om) aiurit. 7 a (Reg; d. oameni) Supărăcios. 8 a Arțăgos. 9 a Rău la inimă. 10 a (D. oameni) Care se ține de pozne. 11 a Care provoacă haz prin ceea ce spune sau face Si: ghiduș, glumeț, poznaș. 12 a (D. întâmplări, fapte etc.) Comic. 13 a (D. fapte, întâmplări) Vesel. 14 a (Mtp) Înzestrat cu însușiri supranaturale, având darul de a ști și a povesti ce se va întâmpla Si: (nob) năzdrăvănit, (Olt) nestemnic (2). 15 a Extrem de priceput. 16 a Grozav de frumos, de interesant etc. 17 a Măreț. 18-19 smf, a (Reg) (Om sau animal) mare, puternic și sănătos.

NĂZDRĂVAN, -Ă, năzdrăvani, -e, adj. 1. (În mitologia populară; adesea substantivat) Înzestrat cu puteri supranaturale; spec. care are darul de a ști și prevesti ce se va întâmpla. 2. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de deștept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant etc.). 3. Care se ține de pozne, care provoacă haz prin ceea ce spune sau face; glumeț, poznaș, ghiduș. [Var.: năzdravan, -ă, năzdravăn, -ă, nezdravăn, -ă adj.] – Ne- + zdravăn.

NĂZDRĂVAN, -Ă, năzdrăvani, -e, adj. 1. (În basme) Înzestrat cu puteri supranaturale, capabil să ghicească gîndurile, să prevadă viitorul și să săvîrșească isprăvi miraculoase. Calul știa de toate astea, căci nu era el năzdrăvan de florile-mărului. ISPIRESCU, L. 29. Gerilă atunci, năzdrăvan cum era el, chemă tovarășii săi deoparte. CREANGĂ, P. 249. Genarul, om nalt și puternic, avea un cal năzdrăvan cu două inimi. EMINESCU, N. 14. ◊ (Substantivat) Voinea, ca un năzdrăvan ce era, ghici de la început tot ce zăcea în inimile fraților și cumnatelor. POPESCU, B. III 9. Ș-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic. EMINESCU, O. I 79. 2. Care iese din comun, extraordinar, minunat. Tat-tău... nu va da peste noi pînă nu va săvîrși o faptă năzdrăvană. ISPIRESCU, L. 216. El s-au dus ca să găsească... Două oi țigăi, bîrsane Și copile năzdrăvane. ALECSANDRI, P. P. 302. 3. Care se ține de năzbîtii; care provoacă hazul, poznaș, glumeț. Om chipeș, hazliu, năzdrăvan, de te ții cu mîna de inimă. DELAVRANCEA, S. 12. ◊ Fig. Norocul e cam năzdrăvan, Face multe pozne într-un an. TEODORESCU, P. P. 184. – Variante: năzdravan, -ă (ALECSANDRI, P. P. 2), năzdravăn, -ă (RETEGANUL, P. I 25), nezdravăn, -ă (COȘBUC, P. II 138) adj.

NĂZDRĂVAN ~ă (~i, ~e) 1) și substantival folc. (despre ființe) Care are puteri neomenești, supranaturale; care face lucruri fantastice. Cal ~. 2) Care vădește dibăcie sau măiestrie deosebită; care este foarte priceput. 3) Care se ține de șotii. /ne- + zdravăn

năzdrăván, -ă adj. (vsl. ne-sŭdravĭnŭ, nesănătos, adică „nebun, excentric, isteț”, infl. de năzdrăvenie, după bădăran, -ănie ș.a. V. sdravăn). Măĭestru, care are puterĭ supranaturale, care știe trecutu și viitoru: cal năzdrăvan (în poveștĭ). Cam nebun, excentric: da de unde aĭ maĭ venit și tu, măĭ năzdrăvane? – Și ne- (Vc.).

nazdraven, ~ă a vz năzdrăvan

nazdrăvan, ~ă a vz năzdrăvan

năzdrav, ~ă a vz năzdrăvan

năzdravan, ~ă a vz năzdrăvan

năzdravăn, ~ă a vz năzdrăvan

năzdraven, ~ă a vz năzdrăvan

nezdravan, ~ă a vz năzdrăvan

nezdravăn, ~ă a vz năzdrăvan

nezdrăvan, ~ă a vz năzdrăvan

năsdrăvan a. 1. (în basme) înzestrat cu daruri supranaturale: calul lui Făt-frumos e năsdrăvan, vorbește cu eroul și-l povățuește în toate faptele sale; tovarăși năsdrăvani, ca Frânge-lemne, Sfarmă- piatră, uriași cari ajută pe Făt-frumos în grelele sale isprăvi; 2. magic: ochianul ei era năsdrăvan ISP. 3. minunat: ca o stea năsdrăvană EM. [Formă intensivă din sdravăn (cf. năsilnic, năstrușnic)]. ║ m. fermecător, vrăjitor. V. măestru.

nezdrăvan V. năzdrăvan.

!năzdrăvan adj. m., s. m., pl. năzdrăvani; adj. f., s. f. năzdrăvană, pl. năzdrăvane

năzdrăvan adj. m., pl. năzdrăvani; f. năzdrăvană, pl. năzdrăvane

năzdrăvan adj. m., pl. năzdrăvani; f. sg. năzdrăvană, pl. năzdrăvane

năzdrăvan

năzdrăvan.

nezdravan (= năzdrăvan) s. m. (pl. nezdravani), s. f. (nezdravană, nezdravane), adj.

nezdrăvan (= năzdrăvan) s. m. (pl. nezdrăvani), s. f. (nezdrăvană, nezdrăvane), adj.

ÎNSOȚITORI NĂZDRĂVANI (în mitologia românească), însoțitori ai eroului principal (Făt-Frumos), care, datorită însușirilor miraculoase, reușesc să-l ajute pe acesta în încercările grele la care este supus. Ei sunt: Flămânzilă, Gerilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Strâmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră ș.a.