NĂDĂI vb. (Criș., Trans. SV) A presimți, a bănui. C: veni-va, domnul slugii aceluia în ziua carea nu s-au nădăit. N. TEST. (1648). Noi ne nădăim că acesta iaste de va să mîntuiască izdrailii. MOL. 1676¹, 2011^r Că în tinereațele noastre nu ne-am știut nădăi că așea cu de grabă vom muri. CSOM, 6^r. // B: Și cine ar fi nădăitu-se întru limbi orbite cu întunearecul slujirii de idoli să fie om văzător de bine? C 1688, 411^v. Etimologie: sl. nadajati sę. Vezi și nenădăit. Cf. a m i r o s i (2), a u I m a.