NUIA, nuiele, s. f. 1. Ramură tînără și flexibilă, tăiată dintr-un copac sau dintr-o tufă și folosită mai ales la împletituri. V. mlădiță. Se furișează în livada îngrădită cu nuiele, peste drum. REBREANU, I. 10. Așază o leasă de nuiele numai înținată și niște frunzari peste dînsa. CREANGĂ, P. 29. Să-ngrădească ulița Tot cu pari și cu nuiele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 268. Manea se trezi, Ș-apoi se sui Pe gard de nuiele Și mai sus, pe schele. ALECSANDRI, P. P. 188. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). Să-i dați douăzeci și cinci de nuiele. RETEGANUL, P. II 51. Li se trăgea cîteva nuiele la tălpi, ca să le vie mintea la cap. GHICA, S. X.