nevăzător, -toare s. m. f., adj. Om lipsit de vedere, orb ◊ „La căminul de nevăzători se învață.” Sc. 13 I 61 p. 2. ◊ „Profesorul de limbă română I.V. de la Grupul școlar de fete nevăzătoare din Arad, se gândea de mulți ani la o mașină la care să poată lucra și cei lipsiți de vedere.” R.l. 7 III 79 p. 5; v. și 30 XI 79 p. 6, Sc. 26 IV 80 p. 6; v. și electroftalm, fosfenă (din ne- + văzător)