NEPOATĂ, nepoate, s. f. 1. Fiica fiului sau a fiicei în raport cu bunicii. I-a spus Marioara Irinii, nepoata bucătăresei de la curte. REBREANU, R. I 237. Nepoată-ți e? Și-a arătat Spre fată. COȘBUC, P. I 230. ♦ (Uneori determinat prin «de frate», «de soră», «de văr» sau «de vară») Fiica fratelui sau a surorii, ori fiica vărului sau a verișoarei. Creșteți flori și nu-nfloriți Că mie nu-mi trebuiți Că n-am frați să vă-ngrădească, Nici surori să vă plivească, Nici nepoate Să vă poarte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 210. 2. (Rar) Descendentă, urmașă. 3. (Popular, mai ales la vocativ) Cuvînt cu care o persoană în vîrstă se adresează unei femei tinere sau unei fete. (Glumeț) Dragele mele nepoate, Nu vă pot juca pe toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362.