NECURĂȚIE, necurații, s. f. (Înv.) Murdărie, necurățenie. – Pref. ne- + curăție.

necurăție sf [At: PSALT. HUR. 62^v/11 / Pl: ~ri / E: ne- + curăție] (Înv) 1 Necurățenie (1). 2 (Ccr) Murdărie. 3 (Pop) Menstruație. 4 (Pop) Excremente. 5 Lipsă de credință. 6 (Pex) Păcat care contravine legilor moralei religioase. 7 (Înv) Faptă de om ticălos Si: fărădelege, infamie, nelegiuire, ticăloșie. 8 Faptă desfrânată.

NECURĂȚIE, necurății, s. f. (Înv.) Murdărie, necurățenie. – Ne- + curăție.

NECURĂȚIE, necurății, s. f. (Învechit) 1. Murdărie. Te temi ca nu cumva Vrun oaspe să-nsemneze acea mai mică lipsă, Ori ochiul lor să vadă vreo necurăție. NEGRUZZI, S. II 267. L-am umplut cu totul de necurăție. PANN, P. V. II 50. 2. Fig. Faptă rea; nelegiuire. [Soarele] vede toate necurățiile oamenilor. ISPIRESCU, L. 57.

CURĂȚIE sf. 1 Curățenie: această ~ mare și aceste locuri bine întocmite (SB.) ¶ ¶ C. NECURĂȚIE ¶ 2 Ⓕ Curățenie de suflet, neprihănire, nevinovăție: curăția ei de fată (EMIN.) [curat].

NECURĂȚENIE sf. 1 Lipsă de curățenie; murdărie, spurcăciune ¶ 2 pl. Murdării, gunoaie: necurățeniile luate de apă curgeau prin gratii de fier în canalul colector (I.-GH.); Arabii... aruncă aici necurățeniile cetății, împinși de ura fanatismului ignorant (BOL.).

necurățénie f. Murdărie, lipsă de curățenie. – Vechĭ și -ățíe și -ățíme.

necurăție (înv.) s. f., art. necurăția, g.-d. art. necurăției; (lucruri, fapte) pl. necurății, art. necurățiile (desp. -ți-i-)

necurăție (înv.) s. f., art. necurăția, g.-d. art. necurăției; (lucruri, fapte) pl. necurății, art. necurățiile

necurăție s. f., art. necurăția, g.-d. art. necurăției; (lucruri, fapte) pl. necurății, art. necurățiile

NECURĂȚIE s. v. abjecție, fărădelege, infamie, jeg, josnicie, mișelie, mârșăvie, murdărie, necurățenie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie.

necurăție s. v. ABJECȚIE. FĂRĂDELEGE. INFAMIE. JEG. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. MURDĂRIE. NECURĂȚENIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. TICĂLOȘIE.