NECTAR, nectare, s. n. 1. Suc dulce secretat de anumite glande în interiorul florilor și care atrage insecte și păsări. S-ar fi îndulcit acum, în amărăciunea lui, cu nectarul florilor. SADOVEANU, E. 43. 2. (În mitologia greacă) Băutură a zeilor, despre care se credea că dă nemurire celor care gustă din ea. Hebe, tu a lui Joe iubită fiică! zînă Ce torni nectarul vesel în cupele cerești. ALECSANDRI, T. II 255. ♦ (Emfatic, prin analogie cu băutura mitologică) Băutură minunată, delicioasă. Tu n-ai deșertat cupa ce încă este plină: Tu nu știi de-ți păstrează otravă sau nectar. ALEXANDRESCU, M. 125.