NAFTALINĂ s. f. Hidrocarbură cristalizată, lucioasă, de culoare albă, cu miros pătrunzător, extrasă din gudronul de huilă, folosită la prepararea naftolilor, a unor coloranți organici, ca insecticid (la conservarea blănurilor și a materialelor textile) etc. Un aer greu în care își dăduseră întîlnire toate miasmele, de naftalină și de violete. C. PETRESCU, C. V. 128. În ladă, miros de naftalină trezită și de tutun. BASSARABESCU, V. 44. ◊ Expr. (Familiar) (Pare-ar fi) scos de la naftalină, se zice despre o persoană despre care nu s-a mai vorbit în ultimul timp și despre care începe din nou să se vorbească. A pune la naftalină, se zice despre o persoană despre care nu se mai vorbește, care e dată uitării.