măzăcie sf [At: ȘEZ. VII, 141 / Pl: ~ii / E: mazac + -ie] (Îrg) 1 Murdărie. 2 Neglijență.

MĂZĂCIE, măzăcii, s. f. (Regional) Murdărie, necurățenie. În casă gunoi și măzăcie, de să fugi pe lume. ȘEZ. VII 141.

MĂZĂCIE, măzăcii, s. f. (Reg.) Murdărie, necurățenie. – Din măzac (puțin folosit) + suf. -ie.

măzăcíe f. (d. măzac). Est. Rar. Murdărie. Scriere de om ignorant.

MĂZĂCIE s. v. jeg, murdărie, necurățenie.

măzăcie s.f. (pop. și fam.) v. Jeg. Murdărie. Necurățenie.

măzăcie s. v. JEG. MURDĂRIE. NECURĂȚENIE.

MĂZĂCIE s. f. (Mold.) Murdărie. (Fig.) Iară a voastră ocară și băstămată măzăcie, ca tălanița dezmățată, pre ulița a să purta, pricină sînteți. CANTEMIR, HR. Etimologie: măzac + suf. -cie. Vezi și măzac, măzăceală.

MĂZĂCÍE s. f. (Învechit și regional) Murdărie, neglijență. Ai s-o găsești culcată pe pat și gemînd. . . iar în casă gunoi și măzăcie de să fugi pe lume. ȘEZ. VII, 141, cf. V, 105, VICIU, S. GL., com. din PIATRA-NEAMȚ, A V 15, 34. ◊ Fig. Iară a voastră ocară și blăstâmată măzăcie, ca tălanița dezmățată, pre ulița a să purta, pricină sînteți. CANTEMIR, HR. 366, cf. 879. Ci înseamnă marea măzăcie a doveadei lui Eder. MAIOR, IST. 194/22, cf. A V 33, VI 26. - Pl.: măzăcii. – Mazac + suf. -ie.