mărturii (< gr. marturilai), semne ale notației (IV) bizantine, care indică: a) ehul*, când se scriu la începutul unei piese, echivalând cu cheia* din notația (1) liniară; b) cadențele (1) interioare, marcând sfârșitul propozițiilor* și al frazelor* muzicale. Prin evoluția grafiei numeralelor ordinale grecești: a’, b’, g’, d’, care serveau, inițial, la indicarea ehurilor între sec. 13-18 s-au folosit – în ordinea enumerării ehurilor – următoarele m.: pentru treptele* la¹ și uneori re¹; pentru treapta sol¹; sau pentru treapta fa¹; pentru treapta sol¹; pentru treapta re¹; pentru treapta mi¹; pentru si sau fa; pentru do¹. După reforma lui Chrysant (v. bizantină, muzică), pentru ehuri s-au păstrat m. de mai sus, iar pentru cadențele interioare s-au adaptat, după genuri (II), m.: 1. diatonice*; 2. cromatice* (pentru ehurile 2 și 6); 3. enarmonice* (1). Toate aceste m. sunt alcătuite din: a) inițiala treptei, plasată deasupra; b) semnul treptei (care diferă de la gen la gen) plasat dedesubt. M. diatonice sunt strâns legate de sistemele (II, 2) trifonic și tetrafonic.