MĂR¹ s. m. (Bot.) 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii, cultivat pentru fructele lui comestibile (Pirus málus). Lemn de măr. ST. LEX. 175^r/4. Am vîndut o vie. . . cu meri și cu nuci și cu cireși (a. 1 686). URICARIUL, XXV, 278, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 226. Lemnul mărului (a. 1 705). GCR I, 356/31, cf. MAN GÖTT. Unde mă duceți acum?. . . – În grădină supt măr! DRĂGHICI, R. 83/9. Lumina se-mprăștie în pînză luminoasă Pe merii plini cu floare-n grădinile adînci. EMINESCU, O. IV, 83. Se jupoaie cu cuțitul coaja de pe ramurile mai groase ale merilor mai tineri, pînă cînd se dă de albușul mărului. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 30. În umbra celor trei meri bătrîni din grădiniță. REBREANU, I. 41. Mărul m-a primit întinzîndu-mi spre îmbrățișare crengi fără frunziș. C. PETRESCU, S. 14. Se pierde în grădină printre merii înfloriți. BASSARABESCU, V. 26. Se cernea o liniște dulce din cer, printre frunzișurile merilor. SADOVEANU, O. V, 618. Merii și perii grădinilor sînt plini de cîntecul păsărilor. V. ROM. februarie 1 954, 301. Frunză Verde-a mărului, Nu crede feciorului. JARNIK-BÎRSEANU, D. 276, cf. 406. Florile dalbe, Ler, de măr. TEODORESCU, P. P. 54. Ș-apoi frunză, mărule, Ie-mă-n brațe, dorule. ȘEZ. I, 165, cf. 166, III, 63, PAMFILE, CR. 78, 86, 87, 90. ◊ (Cu determinări care indică specia) Măr alb, măr călugăresc, măr cărigățel, măr cireș, măr creț, măr crețesc, măr domnesc, măr mistreț, măr mustos, măr muscățel, măr oarzăn, măr parmen, măr pătat, măr pătul, măr pătulat, măr pitic, măr răpănos, măr roșior, măr rotungior, măr sălciu, măr sunător, măr tămîios, măr tigvos, măr tomnatec, măr țigănesc, măr vărgat etc. ◊ Măr pădureț v. p ă d u r e ț. Măr dulce v. d u l c e. ◊ E x p r. De florile mărului = fără rost, degeaba ; fără un scop anumit. Nu se poate să mi se fi zis de florile mărului să păstrez aceste oscioare. ISPIRESCU, L. 59, cf. id. U. 7, ZANNE, P. I, 170. Vorbește de florile mărului. PAMFILE, j. I, 127. (Rar) A trăi ca în flori de măr = a duce o viață fericită, lipsită de griji. Cf. ZANNE, P. II, 781. ◊ (Popular) Mărul mirelui sau mărul de la nuntă = creangă de măr împodobită cu turte, mere etc. sau, p. e x t., colac mare împodobit cu mere, care se face la tară, la nuntă, și se aduce în biserică pentru a fi sfințit de preot. Cf. ALRM II/I h 210, ALR II 2 692/130, 141. Mărul de cununie = creangă de măr împodobită cu daruri, pentru sărbătorirea, la țară, a unui an de la cununie. Cf. MARIAN, NU. 745, DR. RV, 827. 2. Compuse: (regional) măr-auriu = bulbuci (Trollius europaeus). Cf. PANȚU, PL. ; mărul-cucului = iarbă-de-lungoare (Lysimachia punctata). Cf. TDRG, PANȚU, PL. ; măr-gutui = gutui (Cydonia vulgaris). Face-mi-l-aș măr-gutui. JARNIK-BÎRSEANU, D. 53. Cîntă cucu-n măr-gutîi. RETEGANUL, CH. 33 ; mărul-porcului = ciumăfaie (Datura stramonium). Cf. BIANU, D. S., PANȚU, PL. ; mărul-strigoiului = știrigoaie (Veratrum album). Cf. TDRG ; mărul-lupului = a) (Transilv.) plantă cu flori galbene dispuse în fascicule la subsuoara frunzelor, cu fructul o capsulă în formă de pară; (regional) remf (Aristolochia clematitis). Cf. COTEANU, PL. 30, N. LEON, MED. 36, PANȚU, PL., H X 353, 420, XII 5, 20 ; b) omag (Aconitum napellus). Cf. BIANU, D. S., PANȚU, PL. ; c) dalac (Paris quadrifolia). Cf. PANȚU, PL., CADE. ; d) iarba-fiarelor (Vincetoxicum officinale). Cf. BUJOREAN, B. L. 384. Prin poienile pline de iarbă. . . , sus, pe unde-s numai mușuroaie și mărul-lupului. AGÎRBiCEANU, S. P. 26. Omagul. . . , mărul-lupului. . . (Aconitum napellus), crește la munte. ȘEZ. XV, 97. - Pl.: meri. – Lat. melus.