mănunchi [At: BIBLIA (1688), 47²/32 / V: (reg) ~uchi, ~che, mărunche, măru~, mân~, (îrg) mânuche, mânuchi, (îvr) munuchi / Pl: ~uri, (reg) ~che, (rar) ~ / E: ml manuclus] 1 sn Cantitate de fire de grâu, de secară etc. pe care le apucă cu mâna și le strânge în palmă secerătorul pentru a le tăia Si: (reg) mănușă, mână, mânună, vâslă. 2 sn Grămadă de fire de păioase sau de iarbă secerate sau cosite, reprezentând de obicei cantitatea care cade dintr-o dată sub seceră sau sub coasă, ori cantitatea care se poate cuprinde o dată cu palma deschisă Si: (pop) mână, polog. 3 av Unul lângă altul Vz ciucure. 4 sn (Reg) Grămadă alcătuită din mai multe mănunchiuri (1) de grâu secerat sau cosit cu coasa prevăzută cu cârlig și greblă. 5 sn (Reg) Snop de strujeni. 6 sn (Udp „de”) Buchet de flori. 7 sn (Rar) Inflorescență. 8 sn (Rar) Tufă. 9 sn (Fig) Grup restrâns de elemente de același fel, constituind o unitate sau o selecție. 10 sn (Bot; Buc) Splinuță (Solidago virga aurea). 11 sn (Îrg) Mâner al unei unelte, arme etc. 12 sn (Îrg) Plăsea. 13 sn (Rar) Gât al viorii.