MĂIESTRU, -IASTRĂ, măieștri, -iestre, adj. 1. (Astăzi mai ales la feminin) Foarte priceput, iscusit, îndemînatic, abil, ingenios. Ca o horbotă lucrată de o mînă răbdătoare, măiastră, era creasta Bucegilor. PAS, L. II 156. Tu ești ca o vioară, în care sînt închise toate cîntările, numai ele trebuiesc trezite de o mînă măiastră. EMINESCU, N. 54. ◊ (Substantivat) Calul bătrîn, un măiestru, Nu-l poți învăța-n buiestru. PANN, P. B. în 154. ♦ Realizat în mod iscusit, minunat. Cîntarea măiastră din codrii cărunți Dă strunelor mele povață. GOGA, C. P. 52. Tot mai citesc măiastra-ți carte, Deși ți-o știu pe dinafară, VLAHUȚĂ, O. A. 49. Paiangenul se apropie de musca prinsă în mreja măiastră. SLAVICI, N. II 128. ◊ (Adverbial) [Eminescu] a restituit poporului – măiestru șlefuite – diamantele sufletului generațiilor acestui neam. SADOVEANU, E. 83. Draperiile de pe femei erau... măiestru răsucite pe daltă. GALACTION, O. I 122. 2. (În basme) înzestrat cu însușiri miraculoase. Mă leapăd de puterea mea cea măiastră. ISPIRESCU, E. 188. Și la fata cea măiastră El își pleacă un genunchi. EMINESCU, E. P. 146. Pasăre măiastră = pasăre fabuloasă care are puterea de a lua diferite înfățișări și de a vorbi ca oamenii. Pe umărul ei cînta o pasere măiastră. EMINESCU, N. 67. E pasăre măiastră... adresați-i orice întrebare, ea va răspunde. ALECSANDRI, T. I 417. Fă-mă-o pasăre măiastră, Să zbor la maica-n fereastră. ȘEZ. VII 166. – Variante: măiestră (ODOBESCU, S. III 57), măiastră (MACEDONSKI, O. I 96) adj. f.