măcĭúcă f., pl. ĭ (lat. *matteuca = mattéola, dim. d. máttea, măcĭucă; it. mazza, mazzo, pv. cat. massa, fr. masse, massue, sp. maza, mazo, pg. maça, maço. D. rom. vine ngr. matzúka, și d. it. vine ngr. máiza; sîrb. mačuga, bg. mačuk, rut. mačug, pol. maczuga. V. măcĭulie). Baston (băț) gros c’o unflătură saŭ boambă la capăt și care se întrebuința odinioară și ca armă de războĭ (V. bîtă). Lovitură de măcĭucă: a trage o măcĭucă. Fig. A ți se face păru măcĭucă (de frică), a ți se zbîrli păru (de frică). Prov. Ajunge o măcĭucă la un car de oale, ajunge, de ex., o mustrare unuĭ vinovat. Măcĭuca cĭobanuluĭ, niște felurĭ de scaĭ numițĭ și rostogol (V. rostogol).