MÎRZAC s.m. (Mold., ȚR) Nobil tătar. A: Au trimes un mîrzac la Vasile-Vodă. M. COSTIN. Era lîngă Ștefan-Vodă Un merzac. M. COSTIN. Și iarăși, au orînduit o samă de tătari cu mîrzacul Coza să margă asupra tăberii. CANTEMIR, HR. Au îndemnatu mîrzaci tătărăști si l-au lovitu noaptea. CVL, 168; cf. URECHE; NECULCE; GRB, 167^r. B: Dînd sultanul și cîțiva mîrzaci de treabă. R. GRECEANU. Variante: merzac (M. COSTIN), mîrzag (M. COSTIN). Etimologie: tăt. (nogai) mïrza. Cf. ș e r i n.