MÎNÉR s. n. 1. Parte (de lemn, de metal etc.) a unui obiect, care are o formă potrivită pentru a putea fi apucată cu mîna; (învechit și regional) mănunchi (II), (regional) mînei (1), minei, mînie², mînior. V. c o a d ă, c l a n ț ă, p l ă s e a. 2 cuțite cu mînîre (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 206/20. Ziua-n mîni să ne găsească, Cu a săbiei mîner ! NEGRUZZI, S. II, 83, cf. POLIZU, PONBRIANT, D., COSTINESCU. [Săbiilor] li s-au schimbat mînierul (a. 1874). URICARIUL, XXII, 482. Mînerul unei spade. MACEDONSKI, O. I, 29. Ostașii lui ucid cu mînerul, cînd li se rupe spada. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Fierul coasei se numește custură . . . iar mîna cu care se îndreptează coasa, mănunchi sau mîner. DAMÉ, T. 37, cf. DDRF. Minerul de-argint cu mîna cea grea îl apasă, Marele paloș în teacă și-l pune. MURNU, I. 9. Secera. . . are 1. Zimți la gură . . . 2. Limba. 3. Mîneriul. 4. Mănunchiul de lemn în care intră mîneriul. I. CR. III, 226. Toporîia are pe la mijloc un lemn scurt, înțepenit într-o dăltuitură, care se numește cocîrlă, picior, mănunchi sau mîner. PAMFILE, A. R. 126, cf. 116, id. i.117, 121, 125, 141, 158, 261, V. MOLIN, V. T. 53. NICA, L. VAM. 156. Elenuța îl privea, cu mîna pe minerul portiței. AGÎRBICEANU, A. 196, cf. C. PETRESCU, C. V. 263. Părțile cioplitorului sînt: corpul. . . cu mîner, ferul. . . și peana. I. APOLZAN, U. 7, cf. SAHIA, N. 69. Pusese mîna pe mînerul portiței. TEODOREANU, M. II, 166. Am făcut pentru asemenea treabă ostii. . . Le așez în mîner ușor și sprinten – și căutăm locul crapilor. SADOVEANU, O. IX, 402. Mască prevăzută cu mîner. IOANOVICI, TEHN. 170, cf. 218. Briceagul meu este ieftin, cu mînerul de lemn. STANCU, D. 90. Și ți-oi dărui O sută șoimei, Cincizeci ogărei, Și arme bogate Cu mînere late. TEODORESCU, P. P. 449, cf. 571, SBIERA, P. 323, cf. CHEST. I 164, 166, II 164. O mînare de seceră. ALR I 917/870, cf. 917/61, 80, 885, ALR II/I h 250, ALRM SN I h 40, A II 12, IV 5, 15, V 20, VI 16, 20, 26. 2. (Popular) Numele unei stele din constelația „coasei”; (popular) corn. Cefeu se numește coasă. Cele trei stele în linie dreaptă alcătuiesc coporîia sau coporîșca. Steaua din stînga este mînerul sau cornul coporîiei. PAMFILE, CER. 169. - Pl.: mînere și (regional) mîneruri (ALR I 917/49). – Și: (regional) mînár (ALR II 4 929/ 886, 5 043/848, 872, 6 652/848, 6 661/848, 872) s. n., mînáre s. f., mîniér, mănuiéri (ib. 6 639/ 551, 6 664/551), miner (ALR I 917/679, 684, 760), munér (ALR II 3 808/605, 4 929/520, 605, 5 043/ 53, 531), manér (ALR II/I h 250), moinéri (ALR II 4 929/414), (învechit) mînír s. n. – De la mînă¹.