muzicoterapie sf [At: DN / Pl: ~ii / E: fr musicothèrapie] Metodă terapeutică în anumite boli nervoase, efectuată cu ajutorul audițiilor muzicale.

MUZICOTERAPIE s.f. (Med.) Tratament al anumitor boli nervoase cu ajutorul audițiilor muzicale. [Gen. -iei. / < fr. musicothérapie, cf. lat. musica – muzică, gr. therapeia – îngrijire].

MUZICOTERAPIE s. f. tratament al anumitor boli nervoase cu ajutorul audițiilor muzicale; meloterapie. (< fr. musicothérapie)

muzicoterapie s. f. (med.) Tratament al unor boli nervoase cu ajutorul muzicii ◊ „E necesară și o sumară pregătire [...] privind muzicoterapia, această ramură a terapeuticii situată la granița dintre medicină și muzică.” Săpt. 13 VI 75 p. 4. ◊ „Muzică de leac. Într-o serie de țări este utilizată cu succes muzicoterapia.” Sc. 19 X 80 p. 5. ◊ „De aici la folosirea muzicii în scopuri terapeutice, cu investigarea raportului dintre nou și deja știut, dintre timp, ritm și comunicare, dintre potențialul afectiv și dimensiunea estetică în muzicoterapie – nu e decât un pas.” R.lit. 11 X 84 p. 18; v. și Sc. 19 X 80 p. 5 (din fr. musicothérapie; DEX, DN3)

MUZICOTERAPIE f. Terapie cu ajutorul muzicii. /<fr. musicotherapie

muzicoterapie s. f., art. muzicoterapia, g.-d. muzicoterapii, art. muzicoterapiei

muzicoterapie s. f., art. muzicoterapia, g.-d. muzicoterapii, art. muzicoterapiei

muzicoterapie s. f., art. muzicoterapia, g.-d. muzicoterapii, art. muzicoterapiei

MUZICOTERAPIE s. (MED.) meloterapie.

MUZICO- „melodie, muzică”. ◊ gr. mousike „muzică” > fr. musico-, it. id., germ. musiko- > rom. muzico-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., totalitate a studiilor care se ocupă cu muzica; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază istoria, estetica și teoria muzicii; ~manie (v. -manie), s. f., pasiune exagerată pentru muzică; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a audițiilor muzicale în scop terapeutic.