mustecios, ~oasă a vz mustăcios

mustăcios, ~oasă [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~teci~, ~tețos / Pl: ~oși, ~oase / E: mustață + -ios] 1-2 a (D. oameni) Care are mustață (1) (mare). 3 a (D. unele cereale) Al cărui spic are țepi lungi și subțiri. 4 a (D. unele plante) Cu mustață (15). 5 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 6 sfa Melodia după care se execută mustăcioasa (5).

mustețos, ~oasă a vz mustăcios

MUSTĂCIOS, -OĂSĂ, mustăcioși, -oase, adj. 1. Care are mustăți mari. Slujitorii... arătau ostentativ străinului obrazuri încruntate și foarte mustăcioase. SADOVEANU, Z. C. 277. Era un bărbat înalt, slab și mustăcios. CAMIL PETRESCU, O. I 219. 2. (Despre cereale) Cu țepi lungi și dese. Grîul pe care îl cunoaște poporul romîn este de mai multe feluri... grîul cîrnău mustăcios, numit și grîu de vară. PAMFILE, A. R. 103. – Variantă: mustecios, -oasă (CREANGĂ, A. 84) adj.

MUSTĂCIOS ~oasă (~oși, ~oase) 1) Care are mustăți mari și dese; cu mustăți mari și dese. 2) (despre plante) Care are țepi lungi și stufoși; cu țepi lungi și stufoși. /mustață + suf. ~ios

mustăcios a. cu mustăți mari.

mustăcĭós, -oásă adj. (d. mustață). Cu mustățĭ marĭ: om mustăcĭos, față mustăcĭoasă.

mustăcios adj. m., pl. mustăcioși; f. mustăcioasă, pl. mustăcioase

mustăcios adj. m., pl. mustăcioși; f. mustăcioasă, pl. mustăcioase

mustăcios adj. m., pl. mustăcioși; f. sg. mustăcioasă, pl. mustăcioase

mustăcios.

MUSTECIOS, -OASĂ adj. v. mustăcios.

MUSTĂClOS, -OASĂ adj., s. f. I. Adj. (Despre oameni) Care are mustață (1) (mare). Cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU. Un arnăut mustăcios intră. NEGRUZZI, S. I, 18. Musteciosul Davidică de la Fărcașa. CREANGĂ, A. 84. Mai rar așa palicar ! înalt, spătos și mustăcios. CARAGIALE, O. II, 239. Un locotenent săcui, foarte mustăcios . . . , gesticula ca un desperat. REBREANU, NUV. 308. Se uita și Negoiță la cel ce-l lua rob. Era o dihanie mărunțică și mustăcioasă. GALACTION, O. 299. Erau doi oameni . . . mustecioși foarte. C. PETRESCU, R. DR. 161. După el coborî o slugă mustăcioasă, care era pe capră. CAMIL PETRESCU, O. II, 150, cf. I, 219. Frică trebuie să-i fi fost Sultanei de el, mare, mustăcios, crunt cum era. DEMETRIUS, A, 7. Place-m omu mustecios, Cînd sărută face: fliosc, ȚIPLEA, P. P. 80. ◊ (Despre obraz) După ce sorbiră băutura, își întoarseră obrazurile mustăcioase cătră badea Isac. SADOVEANU, O. VII, 357, cf. id. Z. C. 277. ◊ (Substantivat) Un mustăcios lung și deșirat, se adresează vecinului, fără să întoarcă capul spre el. V. ROM. iunie 1958, 22. 2. (Despre unele cereale) Al cărui spic are țepi lungi și subțiri. Cf. COSTINESCU. Grîu cîrnău . . . are ca specii pe grîul cîrnău mustăcios, numit și grîu de vară . . . și pe grîul de iarnă. PAMFILE, A. R. 103. 3. (Despre unele plante) Cu mustață (II 4). Usturoiul, nelipsitul usturoi, se arătă la iveală și el cu căpăținele lui zdrențuroase, pline de noduri și mustecioase. HOGAȘ, M. N. 209. II. S. f. (art.) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. Cf. VARONE, D. 118. – Pl.: mustăcioși, -oase. – Și: (regional) mustecios, -oasă, mustețos, -oasă (GHEȚIE, R. M., ALEXI, W.) adj. – Mustață + suf. -ios.