MUȚÍRE, muțiri, s. f. Faptul de a muți; muțenie, tăcere. – V. muți.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

muțíre s. f., g.-d. art. muțírii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

MUȚÍ vb. 1. (MED.) a amuți. 2. a amuți, a dispărea, a înceta, a se liniști, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în stradă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

muțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. muțeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink