MONETAR, -Ă adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care se referă la monedă. Cf. NEGULICI. Criza monetară ce sfîșie societatea întreagă. FILIMON, O. II, 241, cf. ȘĂINEANU, D. U., DDRF. [Banca de stat] dirijează creditele de acord cu. . . politica monetară stabilită de Consiliul de Miniștri. LEG. EC. pl. 181. Reforma monetară din 1947 în țara noastră și însemnătatea ei economică. CONTEMP. 1948, nr. 112, 11/3. Aniversarea centenarului sistemului monetar național are loc în condițiile muncii avântate, desfășurate de întregul nostru popor. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7 330. Legea monetară din 1867 a constituit un act patriotic. FLACĂRA, 1967, nr. 17, 10. Descoperiri de tezaure monetare romane făcute pe teritoriul țării noastre. ib. ◊ (Învechit) Hîrtie monetară = bancnotă. Introducerea hîrtiei monedare a partidei revoluționare. GM (1854), 79¹/19. ♦ Care se referă la baterea de monedă. Arta monetară dacică era total decăzută în această vreme, PÂRVAN, G. 604. 2. S. m. Persoană care lucrează la baterea de monede. Monetarul cel de căpitenie la Moscva au fost cunoscutul italian Aristotele de Bolonia. ASACHI, I. 214/1, Cf. NEGULICI, POLIZU, COSTINESCU, LM, ALEXI, W., IORDAN, L. R. A. 162. Străvechi meșter monetar. FLACĂRA, 1967, nr. 17, 10. 3. S. n. Tabel în care se specifică numărul (pe categorii) de monede care alcătuiește o sumă de bani. 4. S. n. (Fin.) Inventar al banilor, pe fișicuri, întocmit de mînuitorii de bani. ♦ Totalul încasărilor realizate de un casier, un taxator etc. (în cursul unei zile de muncă), așezate după categorii de bani. O ajuta să facă monetarul abonamentelor. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7 271. – Pl.: (1) monetari, -e, (2) monetari, (3, 4) monetare. – Și: (1, învechit) monedár, -ă adj. - Din fr. monétaire.