monarhí, monarhésc, vb. IV (înv.) a stăpâni ca un monarh, a conduce.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s. m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MONÁRH ~i m. Conducător absolut al unei țări; rigă; rege; suveran; împărat. /<ngr. monárhis, germ. Monarch
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. monarc - LauraGellner

MONÁRH s.m. Conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. [Var. monarc s.m. / < fr. monarque, gr. monarchos].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MONÁRH s. m. conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. (< ngr. monarhis, germ. Monarch)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MONÁRH s. (POL.) 1. v. rege. 2. v. domnitor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. monarc - LauraGellner

monárh (monárhi), s. m. – Suveran. Mgr. μόναρχος, parțial prin intermediul lat. monarchus (sec. XVII, cf. Tiktin; Gáldi 211), și apoi din fr. monarque. – Der. monarhic, adj., din fr. monarchique; monarhi, vb. (înv., a domni); monarhie, s. f., din mgr. μοναρχία; monarhină, s. f. (înv., regină, suverană), din germ. Monarchin, sec. XVIII; monarhism, s. n., din fr. monarchisme; monarhist, s. m., din fr. monarchiste.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

monárh s. m., pl. monárhi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. monarc - LauraGellner