MONARH s. m. Conducătorul statului într-o monarhie; suveran. V. r e g e, î m p ă r a t. Mie mi să pari cum să nu mai fie unul monarh, pentru că nu-i lucru dulci, nici iaste bun. HERODOT (1645), 179. Nici eclipsis iaste pricina ca să se întuneceaze slava celui monarc (a. 1703). FN 126, cf. 20. Luase cărți de conții, grofii, de la amîndoi monarhii creștini. IST. Ț. R. 118. Au început. . . a săruta mîna monarhului (a. 1757). GCR II, 53/26, cf. 54/8, 87/35. Toți acești monarhi sînt giurați să-și de agiutor unul altuie cîte 30 000 de oaste. NECULCE, L. 274. Monarhul averile toate Ca moștenirea sa le socoate. BUDAI-DELEANU, Ț. 361. Aceștia nencetat stric al monarșilor sfat. MUMULEANU, C. 90/9. Numirea unui domn pământean s-au primit cu mărturisiri unei vecinice cunoștințe cătră mărinimosul monarh (a. 1835). URICARIUL, VIII, 121. Monarhul rus nu voia a ști aceste răstălmăciri . . . pe care politica le iscodește. NEGRUZZI, S. II, 141. Călărimea. . . Pe monarc îl urmărește cu sălbatice răcniri. MACEDONSKI, O. I, 105. Puternic e monarcul. COȘBUC, S. 59. Un Ludovic e mai întîi monarh și numai în urmă francez. CAMIL PETRESCU, T. II, 385. Bursa din Paris fu creată în 1724. Monarhul, noblețea au nevoie de împrumuturi. RALEA, F. 192. ◊ (Alegoric) [Zicînd] Vulturului și Leului, marilor monarși. CANTEMIR, IST. 159. [Leul] s-afunda în maiestatea morții sale de monarh. MACEDONSKI, O. I, 118. * F i g. Au așezat pre Demostenes însuși stăpîn și monarh preste voința omenească. MOLNAR, RET. 7/3. O dormi, o dormi în pace . . . Tu adorat și dulce al nopților monarc ! EMINESCU, O. I, 69. Monarh absolut v. a b s o l u t. – Pl.: monarhi și (învechit) monarși. – Și: (învechit) monárc s. m. Din ngr. μονάρχης, germ. Monarch. – Monarc < it. monarca, fr. monarque.