MOINA vb. I. R e f l. și (rar) i n t r a n z. (i m p e r s.) (Rar) A se face moină¹ (1); (regional) a se moiști, a se moloșăgăi, a se moloșogi. Să moinase și zăpada cădea mai mare și mai deasă. DELAVRANCEA, V. V. 178. Cînd se încură boii, moinează. GOROVEI, CR. 381. Să moinează (cînd începe să înnoreze puțin). ALR I 1 228/856, cf. 1228/770. ◊ (Cu subiectul „vremea”) Cînd cîntă bufnița, se zice că să moinează vremea. H XVI 21. – Prez. ind. pers. 3: moinează. – V. moină¹.