MIZANTROPIE s. f. Neîncredere, dispreț, ură față de oameni; tendință morbidă de a evita societatea. Îți voi sta împotrivă. toată misantropia ta (a. 1 750). GCR II, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., VALIAN, V., NEGULICI, POLIZU. Mizantropia sa creștea în proporție cu ura ce insufla el societății venețiene. ALECSANDRI, ap. CADE, cf. DDRF, BARCIANU, Cînd nu privești cu nepăsare mersul stărilor sufletești ale oamenilor, fără să vrei. . . te simți împins spre mîhnire și spre mizantropie BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 169. Analiza cere . . . un fel de mizantropie crudă, nefirească femeii. IBRĂILEANU, S. L. 45. Tot mai tăcut și singur În lumea mea pustie Și tot mai mult m-apasă O grea mizantropie. BACOVIA, O. 123. Ceea ce îl întuneca, dîndu-i o oarecare doză de mizantropie, era indiferența tuturor. CĂLINESCU, E. O, II, 7. - Și: (învechit) misantropie s. f. – Din ngr. μυσάνθρωπία, fr. misanthropie.