MITUIALĂ s. f. (Învechit) 1. Mituire. De acum înainte . . . mituielile și mîncătoriile vor lipsi cu totul. FILIMON, O. I, 287. Ei s-apuca de mișelii și de mituială. JIPESCU, O. 99. 2. (Concretizat) Mită (1). Cf. POLIZU, TDRG. Singura mituială care avea trecere la integral procuror Clement era mîncarea. V. ROM. februarie 1 956, 20, cf. ALR I 1 453/530, 986, 1 454/986.5701 – Pl.: mituieli. – Mitui + suf. -eală.