mitică² sms [At: BL. XII, 59 / V: ~tic / Pl: ~icI / E: Mitică] Om care simbolizează superficialitatea și neseriozitatea, ca și personajul creat de I. L. Caragiale.

mitică¹ sf [At: H XVII, 5 / Pl: ~ici / E: nCt] (Trs) Mâncare pregătită din faină de porumb, smântână și unt.

HOPA-MITICĂ, hopa-mitică, s. m. Păpușă din celuloid, care revine întotdeauna în poziție verticală, deoarece are centrul de greutate situat la bază. – Hopa + Mitică (n. pr.).

mitic¹, ~ă a [At: PANN, E. I, IX/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr mythique] 1 Care aparține unui mit Si: fabulos, legendar. 2 Referitor la mit.

mitic² sm vz mitică²

MITIC, -Ă, mitici, -e, adj. De mit, aparținînd mitului; fabulos, legendar. Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită. Cheamă piatra să învie ca și miticul poet. EMINESCU, O. I 32.

MITIC, -Ă adj. De mit, referitor la mit; fabulos, fantastic, legendar. [Cf. fr. mythique, lat. mythicus].

MITIC, -Ă adj. referitor la mit; fabulos, legendar. (< fr. mythique, lat. mythicus)

MITIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de mit; propriu mitului. /<fr. mythique

mitic a. 1. relativ la mituri: povestiri mitice; 2. din epoca miturilor, străvechiu: chiamă piatra să ’nvie ca și miticul poet EM.

*mític, -ă adj. (vgr. mythikós). Relativ la miturĭ, legendar: povestire mitică. Din timpurile miturilor, străvechĭ: eroĭ miticĭ.

Mitică (nume de persoană; personaj) s. propriu m.

!mitică (tip uman) (fam.) s. m., g.-d. art. lui mitică; pl. mitici

*Mitică (nume de persoană) s. propriu m.

mitică (tip uman) s. m., g.-d. lui mitică; pl. mitici

mitică s. m., pl. mitici

hopa-mitică s. m., pl. hopa-mitică

mitic adj. m., pl. mitici; f. mitică, pl. mitice

*hopa-mitică s. m., pl. hopa-mitică

mitic adj. m., pl. mitici; f. mitică, pl. mitice

mitic adj. m., pl. mitici; f. sg. mitică, pl. mitice

Miti/că,-ci, -ș, -u v. Dimitrie III 2 d, e.

MITIC adj. v. fantastic.

mitic, -ă adj. (despre eroi, personaje etc. sau despre caracteristici ale lucrurilor, ale ființelor etc.) fabulos, fantastic, legendar, miraculos, nepământesc, supranatural, <înv.> nespus, <fran.; înv.> surnatural. Zmeul este un personaj mitic. Este înzestrat cu o forță mitică.

MITIC adj. fabulos, fantastic, legendar, miraculos, supranatural, (înv.) surnatural. (Personaje ~.)

MITÍCĂ² s. m. Personaj care simbolizează superficialitatea și neseriozitatea (introdus in literatura de I. L. CARAGIALE. Cf. BL XII, 59. Moțanu, Pordea și compania sînt niște matracuci, cum zic miticii din Răgat. T. POPOVICI, S. 268. - Pl. : mitici. - Și: (Transilv.) mitic s. m. Com. din ALBA-IULIA. – De la n. pr. Mitică (diminutiv al lui Dumitru).

MITÍCĂ¹ s. f. (Transilv.) Mîncare pregătită din făină de porumb, smîntînă, unt (H XVII 5, 99, DENSUSIANU, Ț. H. 325) și smintișă (REV. CRIT. III, 161). - Pl.: ? – Etimologia necunoscută.

MITIC², -Ă adj. Care ține de mit (2), referitor la mit, care are caracter de mit; legendar, fabulos. Această dar istorie mitică (povestitoare) . . . nădăjduiesc să fie plăcută. PANN, E. I, IX/1. E importantă această datină pentru că se datează încă din acele timpuri, a căror istorie e învelită cu un întunerec mitic. F (1 872), 190. Cheamă piatra să învie ca și miticul poet. EMINESCU, O. I, 32. Se înșală . . . acei. . . cari zic Troian acestei mitice brazde. ODOBESCU, S. II, 420, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Legendele elenice amintesc despre prima populație mitică a insulelor. BART, S. M. 48. - Pl.: mitici, -ce. – Din fr. mythique.

MITIC¹ s. m. v. mitică².