Definiția cu ID-ul 1329514:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MISTRÉȚ, -EAȚĂ adj. I. (Popular) 1. (Despre elemente care formează un tot) Care alternează: divers, deosebit, amestecat. Fetele înșiră pe ață cucoșei și strafide. . . nu-i înșiră la hurtă, ce-i pun mistreți. SEVASTOS, N. 154. 2. a) Care are mai multe culori; pestriț. Cf. CONV. LIT. XXXIX, 1132, CADE, ȘEZ. XX, 138, PĂSCULESCU, L. P. 120. ♦ (Regional, despre părul omului) Cărunt (Bîrsana-Sighetul Marmației). Cf. ALR II/I h 4/353. b) (Despre plante și animale) Provenit din încrucișarea a două plante sau animale diferite ; corcit. Găină mistreață. CONV. LIT. XXXIX, 1 132. Vacă mistreață. ib. Cîne mistreț. ib., cf. CDDE. c) (Despre gustul vinului, al fructelor etc.) Nici dulce, nici acru, dulce-acrișor. Pasările să te-nvețe Care sînt poamele dulce, care sînt cele mistrețe. CONACHI, P. 298. După gust, vinul se zice: dulceag, acriu, mistreț, sălciu, HEM 1031. Ghiță e un tînăr cumsecade?. . . – Nu zic ba . . . însă cam . . . știi. . . , nici prea, prea, nici foarte foarte . . . ca vinul cel mistreț. ALECSANDRI, T. 791, cf. SĂGHINESCU, S. 33, H IV 534. Pere cu miezul roșu, făinoase, fața vînătă, gust nistreț. ȘEZ. V, 68, cf. ALR II/520, com. din STRAJA-RĂDĂUțI. d) Nici mare, nici mic; mijlociu (3). Cf. CONV. LIT. XXXIX, 1 132. Meră mistreță, ńiŝ mari, ńiŝ miŝi. DENSUSIANU, Ț. H. 325. ♦ (Neobișnuit) Strimt, îngust. Cf. LB. e) Nici prea bun, nici prea rău; potrivit. Cf. JUN. LIT. I, 99. Vreme mistreață, ńiŝ bună, ńiŝ rea. DENSUSIANU, Ț. H. 325. Cucuruzu, ie mistreț, cîn nu ie baș bun, cîn ie d'e milzoc. id.ib. f) (Despre un sistem de năvădire) Realizat prin alternarea succesivă a două ițe cu o iță; (despre pînză) executat printr-o astfel de năvădire; p. ext. care are țesătură nu prea deasă. Cf. DDRF. Cînd printr-un întredinte se nevedește un fir, iar prin cel vecin se nevedesc 2 fire urmînd astfel cu învîrstarea, acest fel de nevedire se numește mistreț. PAMFILE, I. C. 286. Pînză mistreață. H II 254. Pînză mistreață, ńiŝ rară, ńiŝ deasă. DENSUSIANU, Ț. H. 325. Sită mistreață. COMAN, GL. ◊ (Adverbial) Cînd nu ajung destule fire la năvădit, la trecerea firelor prin spată, în loc să treacă muierea cîte 3 sau 4 fire ca la început, trece numai 2 sau chiar unu și atunci se zice că a năvăduit mistreț. CONV. LIT. XXXIX, 1 132. A năvădi mistreț. CDDE. ♦ (Neobișnuit) Rar. Cf. LB. g) (În sintagma) Săptămâni mistrețe sau săptămînă mistreață (și substantivat, f. art.) = săptămînile sau săptămînă de dinaintea postului mare (în care, potrivit religiei creștine, este voie să se mănînce carne, exceptînd miercurea și vinerea). Săptămînă dinaintea celei albe se numește „mistreața”. MARIAN, S. R. I, 115. Săptămînile alea mistreță pentru că sînt vîstrate. ALR II/I MN 105, 2 781/102, cf. ALRM II/I h 252/47. II. 1. (Popular, despre fructe) De pădure, pădureț; sălbatic. Cf. DDRF. Mere mistrețe, pădurețe, mere tomnatice, mere busuioce. H I 48. Merile se mai numesc și domnești, nebunești, mistreți, ib. IV 395. Se pune într-o oală mare un rînd de droghiță, unul de măr mistreț. PAMFILE- LUPESCU, CROM. 91. Frunză verde măr mistreț. MARIAN, NU. 352. Prune mistrețe. ALR II 6082/346, cf. A III 2. 2. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, cu greabănul înalt, capul mare terminat cu bot alungit, cu caninii lungi, puternici și cu părul aspru și gros, de culoare sură-neagră, porc sălbatic (Sus scrofa); (substantivat, f.) femela acestui animal. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Văzură un porc mistreț mare, fugind, ISPIRESCU, L. 140. Cînd, ce să-i vază ochii? Un mistreț cît toate zilele de mare, prăvălise pe un flăcău. id. ib. 371. Doi vînători. . . și trei cîini goneau un porc mistreț. ODOBESCU S. II, 194. Iahnia de mistreț pe care tu o descrii în cartea ta, id. ib. M, 22. Carnea de mistreț să deosebește de aceea a porcului de casă prin aceea că nu este așa de grasă și are un gust special. BIANU, D. S., cf. BARCIANU, ALEXI, W. Nerumegător este mistrețul, porcul sălbatec. SIMIONESCU, F. R. 37. Umblă după mistreți. . , pe coclauri. C. PETRESCU, A. 454. Mistreții, stăpîni altădată, s-au împuținat și ei, totuși mai luptă încă, ieșind din cînd în cînd din retragerile lor ca să devasteze ogoarele, SADOVEANU, O. X, 417, cf. 429, 465, IX, 287, STOICA, VÎN. 17, BOGZA, C. O. 246. Aștepta. . . ivirea cormoranilor, a mistreților. V. ROM. martie 1 954, 28, cf. ib. iulie 1 954, 165. Nouă ciobani Și vătaful zece, Toți cu căciuli crețe De pui de mistrețe. TEODORESCU, P. P. 76. Zîna. . . alunga lupii și urșii, mistreții și șerpii din giurul ei. RETEGANUL, P. V. 19. Purcei de mistrete. ALR I, 4 976/836, cf. ALR I 1 165/815,825,1 973/192, 836, ALR II 4 974/182, 192, 723, 728, 762, 791, 812, 876, 987. 3. (Învechit) Sprinten. Cf. LB, KLEIN, D. 380. Pl.: mistreți, -e. – Și: (II 1) mistréte adj. ALR I 1 165/815, 825, ALR II 4 973/836. – Lat. mixticius.