MINUȚIOS,-OÁSĂ adj. Care cercetează lucrurile în amănunt, cu multă atenție și răbdare; făcut cu deosebită atenție, cu multă migală; meticulos. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. O luare aminte mai minuțioasă . . . descopere . . . compuneri din elemente și mai primitive. MAIORESCU, CR. III, 367, cf. II, 74, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., BUL. COM. IST. II, 123. Îmi aranjă cu minuțioasă fantezie mustețile, cravata și părul. IBRĂILEANU, A. 18. Nu mai orîndui hîrtiile cu minuțioasă grijă de maniac. C. PETRESCU, C. V. 345, cf. id. Î. I, 9. Trebuiește o observație îndelungată și minuțioasă. SADOVEANU, O. IX, 111. Din studiul minuțios al graiurilor și dialectelor românești. . . se pot scoate lămuriri decisive în această mare problemă a lingvisticii și istoriei noastre. CL 1957, nr. 1, 20. Pentru sîmbăta pregătirile erau mai minuțioase. V. ROM. iunie 1958, 43. Această metodă . . . repetă, pe alt plan – psihologic, experimente interesante și minuțioase. FD I, 65. ◊ (Adverbial) Cerceta minuțios în maldărul de hîrtii și semna,. SAHIA, N. 71. În odaia Monicăi nu era ordinea stereotipă a odăilor atent și minuțios gospodărite. TEODOREANU, M. II, 274. În realitate nici o mișcare n-a fost mai din vreme și mai minuțios pregătită decît a lui Tudor. OȚETEA, T. V. 133. Aurica se îmbrăca . . . în . . . foi negre, minuțios plisate. CĂLINESCU, E. O. I, 69. Pașapoartele sînt minuțios examinate. RALEA, O. 122. Își încunoștiință șeful că dispune de un proiect, minuțios alcătuit. V. ROM. februarie 1954, 121, cf. octombrie 1954, 148. - Din fr. minutieux.