MINÍSTRU s. m. (Învechit) Dregător, sfetnic; (astăzi) membru al unui guvern care conduce, de obicei, un minister (5); titlu dat fiecăruia dintre dregătorii unui stat sau (astăzi) dintre membrii unui guvern; (regional) minister (2). Acest dom și cu ministrii măriei sale apucase pe părintele mitropolitul. . . să dizlege văcăritul (sfîrșitul secolului XVIII). LET. III, 240/15. Tocma așa s-au întîmplat și cu împăratul Alecsandru, carele în sine era bun . . . dară ministrii lui era răi. ȘINCAI, HR. 18/13. Craii și ministrii, avínd sete De argint, ațîță războaie crunte. BUDAI-DELEANU, Ț. 223. Voroava asupra alegerii ministrilor săi. BELDIMAN, N. P. II, 137/10. Dumneata, arhon vistier . . . mijlocește acum către măria sa vodă ca să mă priimească și pă mine între ministrii măriei sale. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 59. Ministrii, boierii, neguțătorii și chiar împăratul și împărăteasa . . . pleca sîmbăta seara și să întorcea luni de dimineață. GOLESCU, Î. 93, cf. ASACHI, S. L. II, 24. Norodul se învoia cu oblăduirea lui Alexandru Vodă, cîrtea numai asupra ministrului său Moțoc.. NEGRUZZI, S. I, 150. Ca un om conștiicios, mi-am depus demisia în mîna ministrului. GHICA, ap. ALECSANDRI, T. II, 57. Dedicînd broșuri la dame a căror bărbați ei speră C-ajungînd cîndva miniștri, le-a deschide carieră. EMINESCU, O. I, 137. Durerea aceasta de țară. . . făcea pe ministu să nu cate la inima stăpînului și să steie numai cu gîndul pironit asupra primejdiei căreia țara era expusă. XENOPOL, I. R. IV, 223. Ministrul ascultă cu ochii pe fereastră. ARGHEZI, P. T. 57. Am făcut plîngere, am fos șî pă la domnu ministu șí ne-a tremes anchetă. GRAIUL, I, 166. Ministrul bun la domn ca magnitul la busolă. ZANNE, P. IX, 90. ◊ (Cu determinări care indică sectorul administrației de stat) Trebuie neapărat să mă duc la București, să cer audiență ministrului de finanțe. BART, S. M. 86. * F i g. Dar eu socotindu-mâ făcătoriu de bine nu mă tem d-un senat așa slab, al căror ministru este capriția. MUMULEANU, C. 41/6, CÍ. ALEXANDRESCU, M. 298. ◊ Consiliu de miniștri v. c o n s i l i u. Ministru plenipotențiar v. p l e n i p o t e n ț i a r. 2. (Învechit) Persoană împuternicită să reprezinte un stat, cu prilejul unor tratative. Venisă cu Șeremet depreună și un menistru a împăratului, anume Simion Savva Rogojinschii. NECULCE, L. 222. Au dat voie a veni la Iași acei trimiși miniștri, ca să tractarisească pacea (a. 1809). DOC. EC. 78. 3. (Ieșit din uz; de obicei umnat de determinări) Persoană care îndeplinește o anumită funcție ecleziastică, slujitor al bisericii. Adunînd sobor în Bălgrad din miniștrii Ardealului,. . . Franțisc David fu osîndit. ȘINCAI, HR. II, 232/35. Ce ne grăiesc din amvonuri, miniștrii cuvîntului lui Dumnezeu? MARCOVICI, D. 379/19. Miniștrii bisericești. . . să aibă a se bucura și a se folosi întocma de aceleași drepturi. BARIȚIU, P. A. I, 168. Sta îngenuncheat împreună cu ministrul lui Dumnezeu și ruga pe alinătorul durerilor să priimească sufletul acelui angel. FILIMON, O. i, 370. – Pl.:miniștri și (învechit și regional) ministri. – Și: (învechit și regional) menistru, (regional) ministu s. m. – Din lat. minister, -tri, fr. ministre.