MILOGÍRE, milogiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a se milogi și rezultatul ei: lamentare, tânguire. – V. milogi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

milogíre s. f., g.-d. art. milogírii; pl. milogíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE MILOGÍ mă ~ésc intranz. 1) A adopta o atitudine de inferioritate (față de cineva) implorând (pentru a obține ceva). 2) A umbla cu cerutul; a cerși. /Din milog
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MILOGÍ vb. a cerși, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a mangli. (A ~ pe la colțuri de stradă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

milogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. milogésc, imperf. 3 ag. milogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. milogeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink