MIGRAȚIE s. f. 1. Deplasare în masă a unor triburi sau a unor popoare, de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali; migrare (1). Cf. NEGULICI, BARIȚIU, P. A. I, 524. Marele migrațiuni ale popoarelor. EMINESCU, N. 106. Marile migrații de popoare începute . . . înaintea anului 1 000. PÂRVAN, G. 648, cf. 102. În strînsă legătură cu păstoritul stau migrațiunile românilor. PUȘCARIU, L. R. I, 360. Peștii din Olt înoată spre izvoarele lui, asemeni unui popor nomad pornit într-o lungă migrațiune. BOGZA, C. O. 289. În 1953. . . s-a găsit în apropiere de Valea lui Mihai un cimitir din epoca migrațiunilor. CONTEMP. 1954, nr. 382, 5/3. Văzînd porturile și obiceiurile semințiilor din sud-vest nu i-i greu călătorului să-și închipuie vremurile vechi ale migrațiunilor. V. ROM. octombrie 1 955, 147. 2. Mutare în masă a unor animale, mai ales a păsărilor și a peștilor, dintr-o regiune în alta, cauzată, de obicei, de factori climatici, de nevoile de hrană, de necesitățile reproducerii etc.; migrare (2). Migrațiunile paserilor. ISIS (1859), 124. Peștii sînt nevoiți a face o serie de migrațiuni. . . determinate pe de o parte de cerințele lor organice . . . iar pe de alta, de regimul natural al apelor. ANTIPA, P. 219. Migrațiunile lungi și repetate. . . nu au făcut din rîndunele niște aventuriere. ARGHEZI, P. T. 319. A avut ocazia să observe acvile imperiale în migrație. LINȚIA, P. II, 174. ◊ (Glumeț) Migrațiuni bizare de păsări împăiate. ANGHEL-IOSIF, C. M. I, 146. 3. (În sintagma) Migrațiunea petrolului (sau țițeiului) = procesul de deplasare a petrolului și a gazelor asociate din zăcămîntul în care au luat naștere în roci, în zone subterane străine. Cf. DP, LTR², DER. – Pl.: migrații. – Și: migrațiúne s. f. – Din fr. migration.