MIERÓS, -OASĂ adj. 1. (Rar) Care produce multă miere (I 1), bogat în miere, plin de miere. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Sînt oile Mai grase, Albinele Mai mieroase, Văcșoarele Mai lăptoase. TEODORESCU, P. P. 678. 2. Dulce ca mierea (I 1). Cf. COSTINESCU. Ponto nou, un vin mieros în cană Cu apă amestecînd, închină-ntîiul. MURNU, O. 114. ◊ F i g. Mieroas-a sa glăsuire și cea plină de zahar Rănea inimi simțitoare. PANN, E. 1, 32/8. O, noapte prea fericită ! o, minut dulce, mieros! id. ib. III, 49/5. Vorbele ei mieroase, viersul ei plăcut, de pare că te ungea la inimă, nu altceva, zăpăcise oarecum pe bietul fecior de împărat. ISPIRESCU, L. 37, cf. 219. Cuvintele lui erau așa de mieroase, încît nu se putură opri de a nu-l asculta. id., ap. GCR II, 354. 3. F i g. Care arată o amabilitate falsă și exagerată. Începu să-i vorbească cu niște graiuri mieroase și ademenitoare. ISPIRESCU, L. 261. Primarul, mieros și glumeț, le spunea mereu: Măi băieți, nu vă pierdeți vremea degeaba. REBREANU, R. II, 26. Pașii sonori ai profesorului pe care-l vezi răsărind în cadrul ușii, mieros și sever. TEODOREANU, M. II, 242. Popa. . . se întoarse cu scaunul spre mine și pe un ton mieros începu . . . – Am să te rog și eu ceva. ULIERU, C. 120. Nu se mai putea împotrivi zîmbetelor și iscodirilor mieroase ale mahalagioaicei. PAS, Z. I, 84. Sună frumos discursurile astea mieroase. BARANGA, V. A. 16. ◊ (Adverbial) Răspunse mieros, dar și puțin indignat. – Coane Grigoriță, vorbiți cu păcat, zău așa. REBREANU, R. I, 88. Am surîs din nou, mieros și aprobator. CAMIL PETRESCU, U. N. 12. – Pl.: mieroși, -oase. – Miere + suf. -os.