MIELUȘ, -Ă subst. 1. S. m. și f. (Rar) Mielușel (I l). Cf. PONTBRIANT, D., JAHRESBER. VIII, 205, com. MARIAN. ◊ (În limbajul bisericesc) Mielușa lui Dumnezeu = călugăriță. Ia-o la papuc. . . spre „Cărarea afurisită”, dintre Secu și Agapia. . . unde toată vara se aude cîntînd un glas îngeresc: Ici în vale la pîrău Mielușa lui Dumnezeu!. . . Iar cîte-un glas gros răspunde: Hop și eu de la Durău, Berbecu lui Dumnezeu! CREANGĂ, A. 121. 2. S. m. (Regional, în construcția) De-a mielușu = numele unui joc de copii. Cf. m i e l (I 1) (Bogza-Rîmnicu Sărat), Cf. H XII 43. 3. S. m. (Regional) „Păsărică numai cît pițigoiul, ce pleacă iarna” (Buzău). BĂCESCU, PĂS. 112. – Pl.: mieluși, -e. – Miel + suf. -uș.