MEȘTEȘUGOS, -OÁSĂ adj. 1. (Învechit, rar, despre obiecte) Făcut de mîna omului. Cf. PONTBRIANT, D. 2. (Învechit, despre obiecte) Realizat cu talent, cu pricepere, cu artă. Au măsurat pămîntul și l-au închipuit într-un glob meșteșugos. AMFILOHIE, G. [prefață] 6/11. 3. (Învechit și popular, despre oameni) Talentat, priceput, dibaci. Are mulți vrăjmași văzuți și nevăzuți, foarte meșteșugoși și vicleani, întrarmați cu tot feliul de arme (a. 1755). BV II, 129. Găsi om meșteșugos a-i ciopli obrazul gros. PANN, P. V. III, 33/28, cf. ROMANUL GLUMEȚ, 56. Babă meșteșugoasă la trebile sale. CRFEANGĂ, P. 170, cf. MÎNDRESCU, UNG. 173. Știe lucru minunat de mînă, Și-o taie capul și-i meșteșugoasă. MURNU, O. 21. Chiori și orbi, cari se sfădesc pentru o babă meșteșugoasă. PAMFILE, D. 38, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 4. (Învechit) Șmecher, șiret, viclean. Se sfătuiesc să-i lovască, cneazul mai meșteșugos Triimite pre Bibica și el se dă mai în dos. BELDIMAN, E. 40/11, cf. BARCIANU, ALEXI, W. – Pl.: meșteșugoși, -oase. – Meșteșug + suf. -os.