MEȘÍNĂ¹ subst. 1. S. f. Piele de oaie sau de capră, tăbăcită, folosită la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte și de încălțăminte, mai ales la căptușirea încălțămintei; p. ext. (mai ales la pl.) bucată sau sort de piele de acest fel; obiect confecționat dintr-o astfel de piele. Căpeteniile înfășară în prostirile aceale ce primiră . . . si în meșinuri. DOSOFTEI. ap. GCR I. 258/27, cf. ANON. CAR. Vama cea mare precum s-au așezat . . . Meșine de 52: 1 leu (a. 1 726-1 733). N. A. BOGDAN, C. M. 160. Învățătură pentru cum să dai ape roșii pe meșină la cărți (începutul sec. XIX). GRECU, P. 402. Scauni îmbrăcați cu meșănă (a. 1 821). IORGA, S. D. XXI, 414. Nici să să puie la lucru în loc de saftiian meșină, că aceea este înșelăciune (a. 1 823). DOC. EC. 289. Ceară, bumbac, meșini, hier, pietre, tutun, pește sărat, cafea, pînză, și marfă de Țarigrad. CR (1 832), 208 ²/26. Boierii cei mari se îmbrăcau cu. . . papuci sau cizme galbene de meșină. GHICA, S. 501. Cizmarul întrebuințează pentru căptușeala pantofilor și a cizmelor meșină albă și roșie, ce se aduce din Turcia. I. IONESCU, M. 704. Tureatca este căptușită cu un fel de piele roșie-gălbuie, subțire și păroasă, numită meșină. PAMFILE, I. C. 348. Făceau ciubote pentru țărani, iminii. . . și papuci femeiești de meșină. N. A. BOGDAN, C. M. 178, cf. NICA, L. VAM. Două ghete de meșină deșelată. KLOPȘTOCK, F. 222. Privea nehotârît în jos, la noroiul ce căuta să-i treacă peste opincile-i subțiri, ca de meșină. MIHALE, O. 48. Întinsese bucata de meșină pe masa de croit. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 798. Drag mi-a fost și-mi pare bine C-am cal negru pe supt mine Și cu șaua de meșină. MAT. FOLK. 371, cf. ȘEZ. IX, 33. Pe față poartă un obrăzar făcut de meșină. I. CR. II, 12. 3. Subst. pl. (Mold., în forma meșini) Pantaloni țărănești confecționați din piele tăbăcită de oaie sau de miel. 6 pt. pe nești meșini [glosat: „nădragi din piele de oaie”] (a. 1 743). BUL. COM. IST. I, 228, Cf. IZVOADE, 340, H i 103, VI 33, 228, X 112, XVI 272, 289. Pe cel deal, pe cel colmel, Primblă-mi-s-un voinicel Cu cușmă creață de miel, Cu meșini, cu cojocel. SEVASTOS, C. 173, cf. 159, ȘEZ. I, 10, I. CR. III, 377, VASILiU, C. 14. Călduroasele meșini (cioareci din piei de oaie cu lîna înlăuntru). JUN. LIT. XII, 47. Toată iarna n-o scos meșinii de pe el! Com. din DARABANI-DOROHOI. – Accentuat și: (neobișnuit) méșină. BARCIANU. – Pl.: meșini, (1 și) meșine, (învechit) meșinuri. – Și: (rar) meștínă (ZANNE, P. II, 485, III, 229) s.f., (învechit) meșín s. n. – Din tc. meșın.