MEZELIC, mezelicuri, s. n. (La pl. cu valoare de sg.) Gustare, aperitiv. După mezelic, onorata comisie de anchetă trecu în biroul arhimandritului. STĂNOIU, C. I. 103. Eu am mincat... Un mezelic de pastramă Cu un dumicat de pîine. PANN, P. V. I 17. ♦ (Rar) Delicatese, bunătăți. Are gusturi răsfățate, el o să se tot plîngă că nu i-ai dat mezelicuri și trufandale. ODOBESCU, S. III 39.