meu, mea pps, aps [At: PSALT. HUR. 50^r/10 / Nom: (enclitic, la ms, pop) -miu, -mio; G-D: (enclitic, la fs) -mei, (pop) -mii / Pl: mei, mele / E: ml meus, mea, meum] 1 pps Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor, precum și numele acestuia A mea e mai bună. 2 pps (După verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.; îlav) Pe-a mea După dorința sau după părerea vorbitorului. 3 pps Soț sau soție a persoanei care vorbește. 4 pps (Îf ai mei) Familie sau rude ale vorbitorului. 5 pps (Îf ale mele) Lucruri personale, proprietate, avut al vorbitorului. 6 pps (Îaf) Indică preocupări, obiceiuri ale vorbitorului. 7-9 aps Determină numele obiectului și ține locul posesorului, indicând (posesiunea) (apartenența sau) dependența. 10 aps Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului. 11 aps (Fam; în stilul oral narativ) Despre care am vorbit mai înainte. 12 aps Care este spus, îndeplinit, săvârșit de vorbitor Greșeala mea.