METICULÓS, -OÁSĂ adj. (Despre oameni) Preocupat (în mod exagerat) de amănunte; care lucrează cu foarte multă atenție, care nu pierde din vedere nici un amănunt; minuțios, pedant. Cf. LM. Știi și tu cu ce oameni de omenie avem a face – foarte meticuloși, exigenți și scrupuloși. CARAGIALE, O. VII, 225. Era ordonat și meticulos. REBREANU, R. I, 46. Orînduise conținutul cu toată luarea aminte de femeie meticuloasă. C. PETRESCU, V. 9. ◊ (Adverbial) Se dezbrăcă meticulos, își puse pantalonii pe dungă. T. POPOVICI, S. 82. ♦ (Despre însușiri și deprinderi ale oamenilor) Care denotă atenție, grijă pentru amănunte. Și-a reluat camera în care a stat cînd era student. . . A găsit-o aranjată cu o grije meticuloasă. REBREANU, R. I, 249. Meticuloasa mea trebuință de ordine. ARGHEZI, T. C. 108. Cu maniera sa onestă și meticuloasă, cernea fir cu fir ce e bun și ce e rău în gîndirea marelui filozof. RALEA, S. T. II, 284. ♦ (Despre realizări ale oamenilor) Făcut cu grijă deosebită pentru toate amănuntele; minuțios, scrupulos. Versificația lui Eminescu era. . . meticuloasă și savantă. CĂLINESCU, E. 197. De la mătuși nalte, sterpe și serioase moștenise deprinderea ordinei celei mai meticuloase. SADOVEANU, O. XII, 516. Studiul limbii textelor trebuie să fie cît se poate de meticulos. L. ROM. 1 959, nr. 1, 19. ♦ (Adverbial) Părul, cu cărare meticulos pieptănată, deschidea o frunte largă. VORNIC, P. 131. ♦ (Adverbial) Cu de-amănuntul, în cele mai mici amănunte, amănunțit. Conacul cel nou era așezat în mijlocul unui parc îngrijit meticulos. REBREANU, R. I, 79. Notarul se pregăti meticulos, fără grabă, ca un om obișnuit să ia cuvîntul prin ședințe. GALAN, I, 132. – Pl.: meticuloși, -oase. – Din fr. méticuleux.