METAFIZICĂ s.f. 1. (În filozofia premarxistă) Parte a filozofiei care tratează speculativ principiile fundamentale ale ontologiei. 2. Metodă antidialectică de cunoaștere a realității care consideră fenomenele izolate unele de altele și imuabile, concepe dezvoltarea ca un simplu proces de creștere, subapreciază contradicțiile interne ale fenomenelor, nerecunoscînd rolul de motor primordial al dezvoltării. [Cf. fr. métaphysique, lat. metaphysica, germ. Metaphysik < gr. meta – după, physike – fizică].