2 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

METAFIZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d’Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1) – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique.

metafizic, ~ă [At: CANTEMIR, IST. 14 / Pl: ~ici, ~ice / E: ngr μεταφυσιϰός, lat metaphysica, ger Metapsyhik, Metaphysich, fr métaphysique] 1 sf Parte a filozofiei idealiste având drept obiect fenomenele care nu pot fi percepute cu simțurile noastre, care depășesc cadrul existenței. 2-3 sm (Înv) Metafizician (1-2). 4 a Care aparține metafizicii (1) Si: (înv) metafizicesc (1). 5 a Referitor la metafizică (1) Si: (înv) metafizicesc (2). 6 a Care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul experienței Si: (înv) metafizicesc (3). 7 a (Pex; rar) Greu de înțeles Si: (înv) metafizicesc (4). 8 a (Pex; rar) Abstract. 9 av Într-o manieră care ține de metafizică (1).

METAFIZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filozofiei având drept obiect cunoașterea absolută, studierea fenomenelor care nu pot fi percepute cu simțurile noastre, care depășesc cadrul experienței. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1) – Din gr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique.

METAFIZIC1, metafizici, s. m. (Învechit) Metafizician. Metafizicul nostru se apropie să se uite, și razele pătrunseră printr-o ușă și-i loviră fața. EMINESCU, N. 34.

METAFIZIC2, -Ă, metafizici, -e, adj. Care se referă la metafizică, care are caracterul metafizicii; care folosește metafizica. D. Bogdan e unicul dintre criticii mei, care e... estetician metafizic. GHEREA, ST. CR. II 9. Subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet. EMINESCU, N. 36.

METAFIZIC, -Ă adj. Referitor la metafizică. [Cf. fr. métaphysique].

METAFIZIC, -Ă I. adj. referitor la metafizică. II. s. f. 1. parte a filozofiei idealiste, având ca obiect fenomenele care nu pot fi percepute prin simțuri, care depășesc cadrul experienței. 2. metodă de cunoaștere, opusă dialecticii, care consideră fenomenele izolate unele de altele și imuabile, concepe dezvoltarea ca un simplu proces de creștere și neagă contradicțiile interne ale fenomenelor. (< fr. métaphysique, /II/, lat. metaphysica, gr. metaphysiki, germ. Metaphysik)

METAFIZIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de metafizică; propriu metafizicii. Concepție ~că. /<fr. métaphysique, germ. metaphysich

metafizic a. 1. ce ține de metafizică; 2. fig. prea abstract. ║ m. cel ce studiază metafizica.

*metafízic, -ă adj. (mlat. metaphýsicus, d. metaphýsica, știința metafiziciĭ, numită așa fiind-că, în operele luĭ Aristotele e tratată după fizică, vgr. metà tà physiká. V. fizic). Relativ la știința metafiziciĭ, transcendental: probe metafizice de existența luĭ Dumnezeŭ. Fig. Prea abstract: raționament metafizic. Cel ce știe metafizica. Leibniz era un admirabil metafizic. S. f. Acea parte a filosofiiĭ care se ocupă de cauzele primordiale ale lucrurilor, de primele principiĭ ale noțiunilor noastre, de lucrurĭ maĭ pe sus de natura omuluĭ: metafizica luĭ Aristotele. Teorie generală și abstractă: metafizica vorbiriĭ. Abuz de abstracțiunĭ, de subtilitățĭ: e prea multă metafizică în cartea asta. Adv. În mod metafizic: a vorbi metafizic.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

metafizic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafizici; adj. f. metafizică, pl. metafizice

metafizic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafizici; adj. f. metafizică, pl. metafizice

metafizic adj. m., s. m., pl. metafizici; f. sg. metafizică, pl. metafizice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

METAFIZIC adj. (FILOZ.) transcendent, (înv.) metafizicesc.

METAFIZIC adj. (FILOZ.) transcendent, (înv.) metafizicesc.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

METAFÍZIC, -Ă (ngr., lat., germ.; {s} gr. meta physika „după fizică” ) s. f., adj. 1. S. f., adj. Inițial, denumire dată celor 14 cărți din corpus-ul operelor lui Aristotel editat de Andronicos din Rhodos (sec. 1 î. Hr.) plasate după cărțile de fizică. De la greci încoace, m. trece drept elementul central al filozofiei europene, având accepții diferite de-a lungul timpului; știința despre ființă ca ființă (Aristotel și tradiția aristotelică); cercetare a domeniului suprasensibilului, de dincolo de lumea experienței (Thoma d’Aquino și tradiția scolastică, în special Duns Scotus); încercare de stabilire a unor principii prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibniz); cercetare critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant și tradiția critică); examinarea supozițiilor cunoașterii omenești (R.G. Collingwood, W. Quine ș.a); cercetare a individualității subiective unice (tradițiile fenomenologică și existențialistă); joc de limbaj (L.J.J. Wittgenstein) etc. 2. Filozofia speculativă, în general. 3. Judecată dificilă, abstractă, subtilă, plină de distincții și vizând mai mult idei decât fapte și obiecte.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

METAFIZIC, -Ă subst., adj. 1. S. f. Parte a filozofiei idealiste avînd drept obiect fenomenele care nu pot fi percepute cu simțurile noastre, care depășesc cadrul experienței; (în opoziție cu dialectica) metodă generală de cunoaștere caracterizată prin abordarea obiectelor și proceselor în mod izolat, prin absolutizarea unor laturi ale realității, prin negarea salturilor calitative, prin subaprecierea contradicțiilor interne ale lucrurilor și nerecunoașterea lor drept motor primordial al dezvoltării. Metafisica. . . învățătura care arată lucruri mai sus de fire. CANTEMIR, IST. 14. Metafizica, învățătura care tratarisește despre întăile începerile cunoștinților noastre. VÎRNAV, L. 137v/23. Un copil de 8 ani ce va intra într-un institut, cînd va fi de ani 15 va fi destoinic să dea răspuns la întrebarea măcar or căruia profesor, asupra grămăticii, ritoricii. . ., metafisicii. GOLESCU, I. 139. Ideile nepipăite a metafizicei, ROM. LIT. 2162/42. În țara noastră sînt unul din cei dintîi care au zdruncinat toate teoriile metafizicei estetice. GHEREA, ST. CR. III, 205. Metafizica privește lumea în mod static, în nemișcare. CONTEMP. 1949, nr. 120, 3/3. Pozitivismul a reprezentat o reacție salutară față de speculațiile conjecturale și atît de hazardate ale metafizicii clasice. VIANU, M. 125, cf. RALEA, S. T. III, 35. 2. S. m. (Învechit) Metafizician. Metafizic. . . cela ce are știința acelor peste fire. CANTEMIR, IST. 14. Metafizicul nostru se apropie să se uite. EMINESCU, ap. CADE. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul experienței; (învechit) metafizicesc. Iubirea cercetărilor curioase și a speculațiilor metafizice. NEGRUZZI, S. II, 144. Subtilități metafizice ii atrăgeau cugetarea ca un magnet. EMINESCU, N. 36. Cîte rele a adus estetica metafizică in priceperea unei opere de artă. GHEREA, ST. CR III, 110. Neliniștea metafizică, a necunoscutului îl îndreaptă. . . spre religie. LOVINESCU, C. IV, 122. Lichidarea teoriilor idealiste. . . și metafizice CONTEMP. 1953, nr. 342, 5/5. ♦ P. e x t. (Rar) Greu de înțeles; abstract. Cf. COSTINESCU. Spusele tale sînt prea metafizice pentru mintea crudă a copilului. LM. – Pl.: metafizici, -ce. – Din ngr. μεταφυσική, μεταφυσικός, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysich, fr. métaphysique.

Intrare: metafizic (adj.)
metafizic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • metafizic
  • metafizicul
  • metafizicu‑
  • metafizică
  • metafizica
plural
  • metafizici
  • metafizicii
  • metafizice
  • metafizicele
genitiv-dativ singular
  • metafizic
  • metafizicului
  • metafizice
  • metafizicei
plural
  • metafizici
  • metafizicilor
  • metafizice
  • metafizicelor
vocativ singular
plural
Intrare: metafizic (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • metafizic
  • metafizicul
  • metafizicu‑
plural
  • metafizici
  • metafizicii
genitiv-dativ singular
  • metafizic
  • metafizicului
plural
  • metafizici
  • metafizicilor
vocativ singular
  • metafizicule
  • metafizice
plural
  • metafizicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

metafizic, metafizicăadjectiv

  • 1. Care aparține metafizicii, privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote D. Bogdan e unicul dintre criticii mei, care e... estetician metafizic. GHEREA, ST. CR. II 9. DLRLC
    • format_quote Subtilități metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet. EMINESCU, N. 36. DLRLC
etimologie:

metafizic, metafizicisubstantiv masculin

  • 1. învechit Metafizician. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: metafizician
    • format_quote Metafizicul nostru se apropie să se uite, și razele pătrunseră printr-o ușă și-i loviră fața. EMINESCU, N. 34. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.