14 definiții pentru „metafizic”   declinări

METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. m., adj. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1). – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d’Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1) – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filozofiei având drept obiect cunoașterea absolută, studierea fenomenelor care nu pot fi percepute cu simțurile noastre, care depășesc cadrul experienței. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1) – Din gr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de laurap | Semnalează o greșeală | Permalink

metafízic adj. m., (înv.) s. m., pl. metafízici; adj. f. metafízică, pl. metafízice
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

METAFÍZIC adj. (FILOZ.) transcendent, (înv.) metafizicesc.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

METAFÍZIC s. v. metafizician.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Metafizic ≠ dialectic
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

METAFÍZIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de metafizică; propriu metafizicii. Concepție ~că. /<fr. métaphysique, germ. metaphysich
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

METAFÍZIC, -Ă adj. Referitor la metafizică. [Cf. fr. métaphysique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

METAFÍZIC, -Ă I. adj. referitor la metafizică. II. s. f. 1. parte a filozofiei idealiste, având ca obiect fenomenele care nu pot fi percepute prin simțuri, care depășesc cadrul experienței. 2. metodă de cunoaștere, opusă dialecticii, care consideră fenomenele izolate unele de altele și imuabile, concepe dezvoltarea ca un simplu proces de creștere și neagă contradicțiile interne ale fenomenelor. (< fr. métaphysique, /II/, lat. metaphysica, gr. metaphysiki, germ. Metaphysik)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

metafízic adj. m., s. m., pl. metafízici; f. sg. metafízică, pl. metafízice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

metafizic a. 1. ce ține de metafizică; 2. fig. prea abstract. ║ m. cel ce studiază metafizica.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*metafízic, -ă adj. (mlat. metaphýsicus, d. metaphýsica, știința metafiziciĭ, numită așa fiind-că, în operele luĭ Aristotele e tratată după fizică, vgr. metà tà physiká. V. fizic). Relativ la știința metafiziciĭ, transcendental: probe metafizice de existența luĭ Dumnezeŭ. Fig. Prea abstract: raționament metafizic. Cel ce știe metafizica. Leibniz era un admirabil metafizic. S. f. Acea parte a filosofiiĭ care se ocupă de cauzele primordiale ale lucrurilor, de primele principiĭ ale noțiunilor noastre, de lucrurĭ maĭ pe sus de natura omuluĭ: metafizica luĭ Aristotele. Teorie generală și abstractă: metafizica vorbiriĭ. Abuz de abstracțiunĭ, de subtilitățĭ: e prea multă metafizică în cartea asta. Adv. În mod metafizic: a vorbi metafizic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

METAFÍZIC, -Ă (ngr., lat., germ.; {s} gr. meta physika „după fizică” ) s. f., adj. 1. 1. S. f., adj. Inițial, denumire dată celor 14 cărți din corpus-ul operelor lui Aristotel editat de Andronicos din Rhodos (sec. 1 î. Hr.) plasate după cărțile de fizică. De la greci încoace, m. trece drept elementul central al filozofiei europene, având accepții diferite de-a lungul timpului; știința despre ființă ca ființă (Aristotel și tradiția aristotelică); cercetare a domeniului suprasensibilului, de dincolo de lumea experienței (Thoma d’Aquino și tradiția scolastică, în special Duns Scotus); încercare de stabilire a unor principii prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibniz); cercetare critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant și tradiția critică); examinarea supozițiilor cunoașterii omenești (R.G. Collingwood, W. Quine ș.a); cercetare a individualității subiective unice (tradițiile fenomenologică și existențialistă); joc de limbaj (L.J.J. Wittgenstein) etc. 2. Filozofia speculativă, în general. 3. Judecată dificilă, abstractă, subtilă, plină de distincții și vizând mai mult idei decât fapte și obiecte.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink