MESTECĂ¹ s. f. (Popular) Rășină de brad netopită (com. din BISTRIȚA) sau fiartă (GR. S. VI 240), galbenă ca ceara și dulce (PAMFILE I. C. 250, ȘEZ. III, 70), care se mestecă în gură (ARH. FOLK. V, 118, LEXIC REG. 82) sau se mănîncă (PĂCALĂ, M. R. 116). Lucruri de ale gurii: măsline, stafide, nâut. . . , curmale, candel și mestică pentru copii. CONV. LIT. XLIV, 658. Mesteaca . . . se mestecă în gură de unii din muntenii Moldovei de sus. PAMFILE, I. C .250. Copiii mai nerăbdători alergau înaintea taților lor ca să le dea „mestecă”. DRAGOMiR, O. M. 29. ♦ (Regional) „Pastă făcută din buruiana chition” (Unirea-Călărași). H VII 480. - Și: méstică s. f., (regional) méstec (com. din BISTRIȚA) subst., mesteácă, méștecă (PĂCALĂ, M. R. 116, GR. S. VI, 240) s. f., meástic (BUL. FIL. V, 168) subst. – Din gr. μαστίχη, Prin apropiere de mesteca¹.