MERIDIAN s. n. 1. (Geogr.; și în sintagmele meridian geografic, meridian terestru) Fiecare dintre liniile imaginare care înconjură globul pămîntesc, trecînd prin poli, tăind ecuatorul în unghi drept și servind la stabilirea longitudinii punctelor de pe glob; (învechit) miazăzian, cercul de amiazăzi, cercul miezizilei, linia amiazăzei. Meridiianul, au cercul de amiazăzi și orizontul. AMFILOHIE, G. F. 170^r/12. Apoi altă linie trage în curmezișul aceștie, de la un cap până la altul, și prin pregiur, și aceasta să chiamă meridianu (adecă cercul de amiază zi). id. G. 173/11. Are însușimea lui de a să îndrepta pe meridiană seau linia amiazâzei. AR (1829), 138²/10. Pămîntul fiind gogoneț, cercurile sau liniile care se pot trage de la amiază noapte spre amiază zi se numesc meridiane, ale cărora grade sau împărțiri se zic grade de lățime. CR (1830) 51¹/45 Miridean sau miazăziean. GEOGR. MAT. 216^v/8. Cercul, care trece prin zenitul privitorului și prin amîndoaâ polurile, tăiind ecuatorul supt unghiu drept, se zice meridian sau cercul mezizilei. RUS, I. I, 24/17. Meridianul geografic. . . este urma ce o lasă la suprafața pămîntului planul. . . care trece prin ambele poluri a pămîntului. PONI, F. 242. Cînd mă deșteptai, soarele pășise de mult peste meridiană și umbrele luncii, împinse de lumina razelor lui, înaintau, lungindu-se încet spre răsărit. HOGAȘ, M. N. 63. Întîlni insulele Canare. Acestea se află. . . între al 13-lea și al 18-lea meridian vestic. TUDORAN, P. 412. (F i g. și glumeț) Bedreag scoase din brecinar o ață lungă. . . apăsă meridiane și paralele pe hemisferul cald al mămăligii. HOGAȘ, M. N. 195. (E x p r.) Pe toate meridianele (lumii) = pe întreg globul, în întreaga lume; pretutindeni. Pe toate meridianele lumii, opinia publică dorește ca veștile care vor sosi. . . să fie bune. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4834. Meridian (de) origine sau primul meridian = meridian stabilit, prin convenție internațională, ca fiind cel care trece prin localitatea Greenwich din Anglia și în raport cu care se calculează longitudinile diferitelor puncte de pe glob. Cf. CULIANU, C. 76. Meridianul origine (primul meridian) împarte globul terestru în două emisfere: emisfera estică. . . emisfera vestică. LTR². Meridianul locului = intersecția planului meridian al unui loc de pe pămînt cu planul universului. Cerc care trece prin punctu înălțimei unui loc, să zice meridianu locului. SIBINEANU, C. 25/21, cf. DRĂGHiCEANU, C. 4. Acestui plan. . . care se consideră ca fix în mișcarea diurnă. . . i se dă numirea de meridianul locului. CULIANU, C. 16, cf. 19, LTR². Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței pămîntului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. Cf. PONI, F. 242, LTR². (Adjectival) Plan meridian = plan care trece prin axa de rotație a unei suprafețe de rotație, pe care o intersectează după curba meridianului (1). Cf. LTR². 2. (Mat.) Curbă de intersecție a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. Meridiane sînt secțiunile făcute de planuri ce trec prin centrul sferei. MELIK, G. 235, cf. LTR². 3. (Astron., în sintagmele) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Orce plan care trece prin axa lumei și pozițiunea unei astre determină pe sfera cerească un cerc mare căruia i se dă numirea de meridian ceresc sau cerc orariu al astrei. CULIANU, C. 16. (Adjectival) Cerc meridian = instrument cu ajutorul căruia se determină trecerea unui astru la un anumit meridian (1) și care servește la măsurarea distanței dintre pămînt și astrul respectiv. Cf. LTR. ♦ (Adjectival) Care se referă la meridianul ceresc. Se zice trecere meridiană sau mai simplu trecerea acestei stele. - Pronunțat: -di-an. – Pl.: meridiane și (neobișnuit, m.) meridiani (DDRF). – Și: (ieșit din uz) meridiánă s. f., (învechit) merizián (URSU T. ș. 236), mirideán s. n. – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.