MEREMETISÍ vb. IV. T r a n z. 1. (Învechit și regional) A face lucrări de reparație, a repara; a restaura. Mă duc să port grijă să meremetisesc podul. KOTZEBUE, U. 26^v/16. Căpitanul avînd a mai zăbovi. . . ca să meremetisească corabiia ca una ce să mai hărbuisă. DRĂGHICI, R. 29/13. [Casele] le schimbase, le meremetisise, astfel că erau acum cele mai frumoase din tîrg. d. ZAMFIRESCU, T. S. 6. Din bătrînele case. . . el își făcuse, meremetisîndu-le de-a-ntregul. . ., o somptuoasă sihăstrie. M. I. CARAGIALE, C. 47. Bătrînii Nastasiei duraseră în luminișul de la capătul pogoanelor, aproape de pîrîiaș, o colibă de frunzar. În fitece primăvară trebuia meremetisită. SADOVEANU, M. C. 183. (R e f l. p a s.) Această sfîntă icoană fiind foarte veche și stricată, s-au meremetisit (a. 1801). ap. TDRG. Podelele acele vechi să pot meremetisi (a. 1815). URICARIUL, I, 234, cf. V, 437/19. S-au meremetisit sfîntă biserică din satul Văcăreștii. . . și s-au învălit de iznov (a. 1819). IORGA, S. D. XV₂, 45. Trebuia să se meremetisească velnița. CONV. LIT. XVII, 394. ◊ F i g. Sărută mîna bătrînei. . . o mai meremetisi, ce-i făcu, că își veni baba în simțiri. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 15. De cum înflorise în șesul Moldovei primăvara nouă, domnia sa cugeta cum să facă și să dreagă că să-și meremetiseascâ ființa. SADOVEANU, O. XIII, 647. ♦ (Familiar) A pune în ordine ; a aranja, a dischisi. Avea lîngă casă o grădină pe care o meremetisea totdeauna pe înserate. PAS, Z. I, 145. 2. (Rar) A exercita, a îndeplini. Potcovarul. . ., croitorul, doctorul. . . se adună din cînd în cînd la școală ca să vadă cum își meremetisește dascălul meșteșugul pe scăfîrliile odraslelor. I. BOTEZ, B. I, 108. – Prez. ind.: meremetisesc. – Și: (învechit) merimetisí (GÁLDI, M. PHAN. 209), (regional, prin haplologie) miritisí (CHEST. ii 14/153) vb. IV. – Din ngr. ἐμερεμέτισα (aor. lui μερεμετίζα)