Definiția cu ID-ul 1278809:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MENTĂ s. f. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze dințate și cu flori puternic mirositoare: a) (și în sintagmele minta calului, PANȚU, PL., mintă de cîmpuri, id. ib., mintă sălbatică, id. ib.) plantă erbacee cu flori roz care crește sălbatică prin lunci, prin tufișuri umede, pe lîngă izvoare și pe marginea apelor ; izmă, (regional) voieștniță, izmă proastă, izmă sălbatică (Mentha silvestris) ; b) (și în sintagmele mintă de grădină, PANȚU, PL., mintă moldovenească, id. ib.) plantă erbacee aromatică cu flori trandafirii sau violacee, cultivată în grădini ; se întrebuințează la prepararea unor produse medicinale, cosmetice și a unor băuturi ; izmă, izmă bună, (popular) izmă de leac, (regional) izmă domnească (Mentha piperita). Vai de voi, cărtulari și farisei fățarnici, că zeciuiți mintă, cimbrul și cheminul. N. TEST. (1648), 46v/11. Ierburile ceale mirositoare: săfranul, măgeranul, busuiocul, mintă. ECONOMIA, 124/13. Oale cu magioran, mintă, calapăr. NEGRUZZI, S. I, 323, cf. LM. Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I, 84. Apa țîșnește cristalină pe culcușul de mentă cu frunza întunecată și cu parfumul amar. PETRESCU, S. 141. Rășina topită de căldură biruie mirosul răcoros al tufelor de mintă. id. Î. II, 203. Trecu pe cărărușa grădiniții, printre tufe de busuioc și mintă. SADOVEANU, O. IX, 34. Astăzi altă fată Și un alt băiat s-alintă Pe o pajiște cu mintă. BENIUC, M. 106. ◊ Mentă creață = izmă creață (Mentha crispa). A, iaca, mintă creață și cimbru și sulcină Și ierburi de cîmpie și plante de grădină. ALECSANDRI, T. II, 196, cf. BUJOREAN, B. L,. 385. Și din mine-o răsări. . . Din musteață Mintă creață. JARNIK-BÎRSEANU, D. 324. Ș-apoi foaie mintă creață, Puica badei cea isteață. ȘEZ. I, 167, cf. XII, 141, PĂSCULESCU, L. P. 132. (Mold.) Minta broaștei (sau broaștelor) sau (Transilv.) mintă lîngorii = izmă broaștei (Mentha aquatica). PANȚU, PL. 2. (Învechit) Esență uleioasă, plăcut mirositoare, extrasă din mentă (1). Vinars cu mentă. LM, cf. NICA, L. VAM. ◊ Bomboană (sau pastilă) de mentă = bomboană aromată cu esență extrasă din mentă (1). Își dăduseră întîlnire toate miresmele. . . de cerneală de tipar și de pastile de mintă. C. PETRESCU, C. V. 129. După fiecare țigară, băga în gură o bomboană de mentă. PAS, Z. I, 285. ♦ (Regional) Băutură spirtoasă preparată cu frunze de mentă (1). Cf. H II 262, III 196, V 382, VII 172. 3. Compuse: minta-mîței = cătușnică (Nepeta cataria). PANȚU, PL. ; mintă-sălbatică = izma-pădurilor (Calamintha officinalis). id. ib. ; (Transilv.) mintă-turcească = roiniță (Melissa officinalis). id. ib. – Și: mintă s. f. Din v. sl. мѧта, lat. mentha, fr. menthe.