mentă sf [At: ALECSANDRI, T. II, 196 / V: min~ / E: slv мѧта, lat mentha, fr menthe] 1 (Șîc minta-calului, mintă-de-câmpuri, mintă-sălbatică) Plantă erbacee cu fiori roz care crește sălbatică prin lunci, prin tufișuri umede, pe lângă izvoare și pe marginea apelor Si: izmă, (reg) voieștniță, izmă-proastă, izmă-sălbatică (Mentha silvestris). 2 (Șîc mintă-de-grădină, mintă-moldovenească) Plantă erbacee aromatică cu flori trandafirii sau violacee, cultivată în grădini, ce se folosește la prepararea unor produse medicinale, cosmetice și a unor băuturi Si: izmă, izmă-bună, (pop) izmă-de-leac, (reg) izmă-domnească (Mentha piperita). 3 (Bot; îc) ~-creață Izmă-creață (Mentha crispa). 4 (Bot; Mol; îc) Minta-broaștei (sau -broaștelor), (Trs) minta-lângorii Izma-broaștei (Mentha aquatica). 5 (Înv) Esență uleioasă, plăcut mirositoare, extrasă din mentă (1-4). 6 (Îs) Bomboană (sau pastilă) de ~ Bomboană aromată cu esență extrasă din mentă (1-4). 7 (Reg) Băutură spirtoasă preparată cu frunze de mentă (1-4). 8 (Bot; îc) Minta-mâței Cătușnică (Nepeta cataria). 9 (Bot; îc) Mintă-sălbatică Izma-pădurilor (Calamintha officinalis). 10 (Bot; Trs; îc) Mintă-turcească Roiniță (Melissa officinalis).