MEIÁ vb. I. 1. Tranz. (Regional, în superstiții, complementul indică un om mort) A arunca cu boabe de mei și cu țărînă (peste coșciug, în groapă) (Grădiștea-Rîmnicu Vîlcea). ALRT II 259. Cîn-l-îngroapă, îl meiază: dă cu pietri și cu mei în groapă. ib. 2. R e f L. (Prin nord-estul Olt.) A rămîne mic (ca bobul de mei). VÎRCOL, V. 95, cf. MAT. DIALECT. I, 231. – Prez. ind. : meiez. – V. mei.