MEHLÉM s. n. (Turcism învechit și regional) Alifie. La rana rea și grea mehlemul și leacul. . . se... află. CANTEMIR, IST. 212. Ce meflemul nu vindica, vindica fierul, id. ib. 340. Fiindcă preste tot sînt răniți, nu iaste unde să pui alifii, nu iaste unde să pui mehlem, nu iaste unde să pui bleastur (a. 1780). CAT. MAN. I, 355. Alifie bună de vindecat la răni: trementin, samoladon, sacăz și ceară albă, aceastea topite amestecîndu-le și făcînd „ mehlem”, să ungi. POP., ap. HEM 868. ◊ F i g. Împuțite ranele, vrăjmașii cu mehlemul adevăratei dragoste ungîndu-se, să se tămăduiască. CANTEMIR, IST. 382. ♦ Murdărie, jeg, slin ; excremente. În dormitoare aveai nălucirea iadului; saltele de paie putrezite. . ., papuci mucegăiți și puturoși, ciorapii plini de mehlem și ciuruiți. CIAUȘANU, R. SCUT. 63. - Și: meflém, (Bucov.) melhím (I. CR. I, 60) s. n. – Din tc. melhem.